👤

6 Scrie câte un text format din cel puţin zece enunţuri, în cuprinsul cărora să se regăsească enunțurile de mai jos. Stabileşte titlul fiecărui text. Scrie-le pe ciornă, revizuieşte-le, apoi copiază-le pe caiet. a) - Cum am putea să ajutăm puiul acesta? zise Dan, privind trist la căpriorul din faţa sa. - Am o idee, a spus Ana. Căutăm câteva frunze de pătlagină şi rezolvăm problema. Rana fu spălată, apoi bandajată cu o panglică sub care se aflau frunzele de pătlagină. b) La intrare ne-a aşteptat domnul Ene, şeful fermei. Dumnealui ne-a arătat rǎzoarele cu flori şi ne-a explicat cum putem fi de folos. Am luat fiecare câte o lădiță şi am început să adunăm cu grijă frunzele îngălbenite. Treaba mergea repede, uşor şi cu spor. Soarele ne trimitea zâmbete de pe boltă, iar cântecul păsărelelor ne acompania munca. Dau coroanaa​