Răspuns:
Într-o dimineață senină de primăvară, câmpul se trezi ca o pânză de maci roșii, întinzându-se la orizont ca un covor nesfârșit de flori colorate. Soarele se ridica deasupra orizontului ca un rege măreț, îmbrățișând cerul cu razele sale ca niște brațe calde. Vântul își lăsa sărutul ușor pe câmp, mișcându-se printre flori ca un dansator abil.
În mijlocul acestui tablou natural, o casă veche se înălța ca o fortăreață adormită, pereții săi vechi și înțepeniți de timp amintind de zilele de glorie trecute. Ferestrele, ca ochii unei bătrâne înțelepte, priveau cu nostalgie spre trecut, păstrând amintiri și secrete ascunse în adâncurile lor.
În apropiere, un râu curgea liniștit, ca o panglică de argint, strălucind sub lumina soarelui ca un colier prețios. Pe malurile sale, copacii se înălțau ca niște gardieni ai trecutului, povestind povești vechi și ascultând cu răbdare șoaptele vântului.
În acest peisaj idilic, o femeie mergea încet pe un drum pietruit, pasul său ușor și grațios ca al unei zâne. Părul său, negru ca noaptea, dansa în vânt ca niște firi de iarbă, iar ochii săi străluceau ca două stele pe cerul senin.
În fiecare colț al acestui tablou viu, natura și viața se împleteau într-o armonie perfectă, creând o imagine de o frumusețe nemuritoare, ce va dăinui în inimile celor ce o privesc, ca un tablou desprins din basmele cele mai minunate.
