comenteaza scrisoarea

Få dar, dragă Luciliu, ceea ce se potriveşte cu simțul tắu de dreptate;
încetează a mai interpreta în rằu binele făcut de soartă. Ţi l-a luat, dar ea ti l-adat. Tocmai de aceea så ne bucurăm din plin de prieteni, fiindcă nu se ştie cât timp vom avea parte de ei. Să ne gândim de cấte ori i-am părăsit, ca să pornim în lungi călătorii, de cââe ori, stând în acelaşi loc cu ei, nu le-am văzut fața: vom înțelege cả mại mult timp am pierdut decât ne-am bucurat de ei, pe când trăiau.
Poți suferi oare pe cei care, după ce s-au arătat nepăsători față de prieteni, îi
jelesc cu amar și nu iubesC pe cineva decât atunci când l-au pierdut? Il bocesc
fără măsură. Motivul? Se tem să nu li se pună la îndoială iubirea şi caută dovezi
târzii ale simțămintelor lor. Dacă mai avem alți prieteni, îi prețuim puțin și avem
o părere proastă despre ei, socotind că n-ar putea să ne mângâie de pierderea
unuia singur. Dacă n-avem alții, singuri ne facem un rău mai mare decât cel cu
care ne-a lovit soarta. Ea ne-a råpit un prieten, noi ne lipsim de toți cei pe care
ni-i puteam face. In sfârşit, cine n-a putut iubi mai mult decât un singur om nici
pe acesta nu l-a iubit prea mult. Dacă cineva jefuit de ultima lui haină, ar sta și ar
boci, în loc să se gândească cum să se apere de frig și cum så-și acopere spatele,
nu ți s-ar părea färă seamăn de prost? Ai dus la groapă un prieten? Caută-ți un
altul. E mai cu cale så cauți a-ți face un prieten decât să b0ceşti.
Ştiu sigr cã ce-aş mai avea de spus e cunoscut și prea cunoscut. N-am sả
trec însă peste un lucru, numai fiindcă toată lumea îl spune. Durerea care nu se
potoleşte cu mintea se potoleşte cu vremea. Pentru un om înțelept, oboseala în
durere este însă un jalnic leac împotriva durerii. Cred că e mai bine să părăseşti
tu durerea, decât să te părăsească ea, şi fă cất mai repede un lucru, pe care mai
târziu nu-l mai poți face, chiar dacă ai dori. Strămoşii noştri au hotărất femeilor
un an de doliu, nu ca sả bocească atât timp, ci ca să nu bocească mai mult.
Pentru bărbați nu există timp legiuit, findcă niciunul nu e potrivit. Imi poți arăta
Vreo femeie, dintre cele care-au fost cu greu târâte din preajma rugului sau
smulse din jurul mortului, ale căặror lacrimi să fiținut mai mult de-o lună? Nimic
nu devine mai repede nesuferit ca durerea: una proaspătă işi mai găsește câe un
consolator și mai atrage câiva inşi în jurul ei; dar una învechită e luată în râs,
cảci saue prefãcută, sau e smintită.
Acestea ti le scriu tocmai eu care l-am plâns atât de mult pe Annaeus
Serenusl4l, scumpul meu prieten, încât am ajuns, färă sả vreau, ca exemplu al
celora råpuşi de durere. Astăzi, totuşi, condamn fapta mea și-mi dau seama că
cel mai puternic motiv de a-l jeli atât fusese faptul că niciodată nu-mi trecse
prin minte c-ar putea muri înaintea mea. Mă gândeam la un singur lucru: că este
mai mic, și încả mult mai mic decât mine. Ca și cum soarta ar ține vreo sOcoteală! Prin urmare, să ne gândim mereu că suntem muritori, noi și toți cei ce ni-s dragi. Trebuia să-mi zic de-atunci: ,Serenus este mai mi; dar ce importanță are? Ar trebui să moară în urma mea, dar S-ar putea să moară mai înaintea mea".Fiindcă n-am fãcut-o, soarta a izbit pe neaşteptate într-un om nepregătit. Acum
de-abia mă gândesc cả toate sunt pieritoare, și pieritoare nu după vreo anumită lege: tot ce se poate întâmpla în vreo zi se poate întâmpla în această zi. Să ne gândim, aşadar, dragă Luciliu, că în scurt timp vom ajunge acolo unde plângem
C-ā ajuns el. Şi poate că, dacă faima înțelepților are vreun temei și dacă există
vreun loc în care ne vom regăsi, cel de care zicem că l-am pierdut a pornit-o mai
înainte. Cu bine.

​