VA ROG DIN SUFLET AJUTOR
Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde cerințelor din poza.

Textul 1
Sub castanul de lângă cişmea, un castan uriaş, un castan rege, cum era supranumit, care ar fi putut adăposti, singur, în ramurile lui, o şcoală întreagă, se afla un singur băiat, acel Victor care, după spusele lui Dan, făcuse rost de o hartă. Deşi aplecat deasupra unei foi de bloc, i se putea ghici lesne statura, înaltă, bine legată, şi, desigur, foarte suplă. Avea faţa  lunguiaţă, ochii negri, adânci, părul închis la culoare, era asemeni multor tineri de vârsta lui, la înfăţişare. La o cercetare mai atentă poate că i s-ar fi descoperit o notă de maturitate în trăsături, în gesturi, în atitudine. Dar nu asta îl deosebea pe Victor de ceilalţi. Tânărul aplecat asupra foii de bloc era un elev cu totul excepţional, şi, în primul rând, un matematician care uimea prin logica şi puterea sa de demonstraţie. E de prisos să spunem că era cunoscut în întreaga şcoală, şi că rareori profesorii îşi puseseră speranţe mai mari într-un alt elev. În ciuda precocităţii sale, Victor era încă foarte copilăros, pasionat după visuri, expediţii şi aventuri. 
Cufundat în cercetarea hărţii, tânărul nu observă o siluetă ascunsă după trunchiul castanului şi nici nu auzi, câteva secunde mai târziu, foşnetul slab al frunzelor care parcă sorbiseră între ele silueta elastică şi tăcută ca o fantomă. Numai câteva clipe să fi întârziat, şi intrusul, cocoţat acum în castan, ar fi fost descoperit de privirile iscoditoare ale lui Ursu, ale Luciei şi Mariei, care se apropiau, leneşi, de copac. Dar cum nimeni nu observase nimic, discuţia părea că începe sub semnul celei mai depline siguranţe. 
― Zău, Victor, chiar ai făcut rost de hartă? întrebă Maria. Ar fi fantastic...
 ― După cum vedeţi, răspunse Victor, descoperindu-le celor trei foaia mare de bloc.
Privirile se repeziră lacome asupra hărţii. Numai Victor, calm, întrebă ca pentru el:
― Ionel şi Dan de ce nu sunt aici? 
Tocmai în acea clipă îşi făcu apariţia, gâfâind, Dan.
(Constantin Chiriţă, Cireşarii I -Cavalerii florii de cireş)

Textul 2
Eu n-am avut parte de toate cărțile lumii, așa cum au copiii de azi, care le citesc pe cele mai frumoase de pe pământ, traduse sau în limbile în care au fost scrise, căci copiii noștri sunt, de la naștere, cetățeni ai lumii și ai universului. Dar ştiu sigur că am găsit, chiar și în vremurile acelea în care granițele fizice, dar și ale cunoașterii, erau închise cu sârmă ghimpată, o carte cât o lume și că viaţa mea ar fi fost mai tristă şi mult mai lipsită de splendoare dacă, într-o zi norocoasă, copilul care am fost nu s-ar fi întâlnit cu universul feeric din “La Medeleni”. Că aş fi bâjbâit mult printre nedumeriri, că aş fi întârziat încă un anotimp (un an, un timp…), până să îmi găsesc puterea şi îndrăzneala de a înţelege şi de a defini frumuseţea.
Din cartea lui Ionel Teodoreanu am învăţat să iubesc de copil. Am învăţat să râd cu soare şi să plâng viscolit, să cresc frumos, să cer mult de la viaţă. Să nu îngădui nimănui să îmi frângă nici aripile, nici zborul – aşa cum a promis Dănuţ. Şi să mă lupt mereu cu rutina, cu deznădejdea care te fac să uiţi cine eşti şi ce vrei – chiar dacă el nu a izbutit, până la urmă, să facă…
Ador zarzării, pentru că mi-au nins copilăria petalele lor, o dată cu rândurile superbe ale cărţii. Trăiesc azi pentru a-mi împlini marea dragoste pentru că am avut norocul să întâlnesc, în cea mai frumoasă carte a copilăriei mele, porunca de a fi fericită. Iar meseria sufletului meu mi-am ales-o tot pentru că am citit “La Medeleni” şi am înţeles că destinul unei făpturi romantice şi visătoare ca mine are în el imperativul splendid de a studia Literele, şi de a dărui lumii literele cărţilor, mai departe. Citind “La Medeleni” am întâlnit, atingând mai întâi cu papilele gândului, sărbătoarea cataifului aşezat pe masă, cu dezlănţuirea lui de frişcă şi deliciu. Citind “La Medeleni”, am învăţat să-mi aşez un trandafir galben la reverul taiorului albastru, cum făcea Monica. Din cartea de căpătai a copilăriei mele am învăţat să îmi aştept iubirea la ţărm de mare, cum l-a aşteptat Olguţa pe Vania, şi să-mi transform dragostea într-o nemărginire…
Cărţile pe care le citim în copilărie ne luminează destinul. Paginile care ne dăruiesc înţelepciunea şi splendoarea lor ne transformă pentru totdeauna, făcându-ne mai buni, mai puternici, mai profunzi. Mai adevăraţi. Îmi curg prin vene cuvinte şi imagini a căror întâlnire, la vârsta potrivită, m-a obligat să trăiesc mai mult şi mai frumos decât cei care nu au avut parte de binecuvântarea lecturii. (Care e cartea copilăriei tale?de Alice Năstase Buciuta apărut în Dilema veche)

​