Textul 1
Semana bine cu Negresa, cea mai urâtă dintre păpuşile mele. Când eram mică şi mă jucam
de-a profesoara, le puneam pe un rand - Negresa era mereu ultima. Doar pe ea o pedepseam:
o trăgeam de păr, o scuturam - niciodată nu răspundea, nu era bună nici la română, nici la
mate, nu ştia poezii, nici măcar un cântecel. Aşa era şi Gianina Simion, o colegă de şcoală - o
poreclisem şi pe ea Negresa. [..]
Negresa nu ieşea din bancă, nu avea nevoie nici la toaletă. Venise în clasa noastră în primul
an de gimnaziu şi ne miram toţi cum ajunsese într-a cincea, că nu scotea niciun cuvânt. Când
era ascultata, läsa capul in jos si nu zicea nimic La tabla ramanea cu creta in mână si privirea
plecată, testele le dădea Tropoi necompletate Profescu ridicau din umeri a o lasau în pace-
erau prea scurte orele ca să le piardă cu ea. Însă, la romana, de când începuse să ne predea
timpurile indicativului, doamna Barbu se purta altfel: încerca să o facă să vorbească.
-
Dacă nu ştiţi timpurile, nu o să ajungeţi într-a opta. Şi eu vreau să vă am pe toţi până la
capăt, da? ne repeta. În clasa a opta o să dați primul examen din viaţa voastra. O să luaţi toţi
note mari la română, da? Nu aud? ne întreba şi întorcea urechea spre clasă.
Da, raspundeam toţi in cor, in timp ce ea deja facea linişte ciocanind în catedrà
Se intorcea repede la tablă şi scria.
La fiecare lecţie nouă ne dădea câte un test-fulger. Îmi plăceau foarte mult testele astea:
conjugam câte un verb şi luam mereu zece.
- Gianina, dacă şi de data asta îmi dai foaia goală, te las corijentă, i-a spus profesoara de la
catedră înaintea testului cu perfectul simplu.
Negresa a făcut ce făcea mereu: a tăcut. Atunci, doamna Barbu s-a ridicat, cu mâinile în