De la adăpostul pelerinei lui Gandalf, Pippin privi afară. Se întrebă dacă era cu adevărat treaz ori încă mai dormea, cufundat în acel vis repede schimbător în care căzuse de când începuse marea călătorie călare. Lumea întunecată trecea cu repeziciune pe lângă ei, vântul şuiera cu putere in urechile lui. Nu zărea altceva decât stele rotitoare şi, departe, în dreapta, umbre uriaşe desenate peicer, acolo unde munții de la Miazăzi rămâneau în urmă. Somnoros, Pippin încercă să socotească în minte ceasurile şi etapele călătoriei lor, dar memoria îi era amorțită, nesigură. Mine Călăriseră la început cu mare viteză, fără să se oprească, apoi, în zori, Pippin zărise o lucire palidă, aurie, şi curând ajunseseră în oraşul acela tăcut şi în casa cea mare şi pustie de pe deal. Abia apucaseră să se adăpostească acolo, când umbra înaripată a trecut din nou peste ei şi oamenii s-au pierdut cu firea de frică. Dar Gandalf îi susurase vorbe liniştitoare, astfel ca el adormise într-un colt, obosit, încă neliniştit, dându-şi oarecum seama de forfota din jur veniri, plecări, oameni vorbind între ei, Gandalf împărțind ordine în dreapta şi-n stânga. Şi iarăşi au pornit călare şi au călărit toata noaptea. Fusese a doua, ba nu, a treia noapte de când se uitase la Piatră, şi la această amintire îngrozitoare se dezmetici de-a binelea, scuturat de un fior, iar şuierul vântului se umplu deodată de voci amenințătoare. Pe cer se aprinsese o lumină, o pălălaie de foc galben în spatele unor bariere întunecate. Preţ de o clipă, Pippin se ghemui înfricoşat, întrebându-se în ce țară înfiorătoare îl ducea Gandalf. Se frecă la ochi şi abia atunci băgă de seamă că ceea ce vedea era luna, aproape plină, care se ridica deasupra umbrelor de la răsărit. Carevasǎzică, noaptea abia începuse si călătoria avea să continue alte multe ore în întuneric. Se foi şi întrebă: - Unde suntem, Gandalf? the O vreme se lăsă din nou tăcerea. Apoi: - Pe tărâmul Gondorului, răspunse vrajitorul. Tara Anorien încă nu s-a sfârşit. - Ce-i acolo? strigă Pippin dintr-odată, încleştându-se în mantia lui Gandalf. Uite! Foc, foc roşu! Sunt dragoni prin părțile astea? Uite, încă unul! Drept răspuns, Gandalf strigă calului sau: - Zboară, lute ca gândul! Trebuie să ne grăbim. Nu mai avem timp. Vezi? Focurile de avertizare din Gondor au fost aprinse, semn că se cere ajutor. Războiul a început. Uite, e foc pe Amon Dan şi pălǎlaie pe Eilemach; şi uite cum se aprind cu iuțeală spre apus Nardol, Erelas, Min Rimmon; Calendhad şi Halifirien, la hotarele Rohanului.(...) Pippin se trezi din pricina zvonului de glasuri. Trecuseră încă o zi de fereală şi o noapte de spaime. Se iveau zorii: frigul începutului de zi, neguri cenuşii, reci, care-i împresurau. Iute ca gândul statea lângă ei şi din trupul lui asudat se înălțau aburi, grumazul însă şi-l ţinea drept, fără să dea semne de oboseala. Alături se afla o mulțime de oameni învestmântați în mantii grele, iar în spatele lor se ivea din negură un perete de piatră. Părea pe jumătate ruinat, dar, înainte să se ridice de tot vălurile nopții, au începu să se audă zgomote de muncă zorită: lovituri de ciocane, zăngănit de mistrii, scârțâit de roți. Torte şi facle luceau stins ici şi colo prin ceață. Gandalf stătea de vorbă cu oamenii aceia care îi ațineau calea; ascultându-i, Pippin îşi dădu dintr-odată seama că despre el vorbeau VĂ ROG SEMNIGICAȚIA TEXTULUI EPIC MINIM 150 CUV​