👤

118 Citește ,,Văzând dezordinea din cameră, bunica îşi lovi palmele ca atunci când vezi pe neas- teptate ceva neplăcut. - Să ştii că mă supără ce văd, spuse buni- ca. Dacă soseşte zâna din poveste?! Fără alte vorbe, fetița strânse prin cameră la repezeală, apoi se aşeză lângă bunica. Abia aştepta să asculte povestea. Deodată ușa se deschise fără zgomot. Era Fram, ursul polar. Intră în odaie cu mersul lui greoi şi legănat. Privi în jur nemulțumit. Fetița îl pofti să se aşeze, dar el îi spuse că e grăbit. O anunţă că în curând zâna va trece dintr-o poveste într-alta, pe la ea, prin odaie. Când ajunge? întrebă fetiţa, dar ursul dispăru fără urmă. Cât ai clipi, ușa se dădu la o parte şi zâna cea cu părul auriu, ochi albaştri şi obraji trandafirii străbătu camera. Bucuroasă că odaia ei e hotar între două povești, fetiței i se păru că zâna seamănă cu mama. Dar bucuria ei se duse repede, căci se trezi din vis. Fetiţa privi învălmăşeala din odaie. Puse cuburile prin cutii, piticii, păpușile, iepuraşii şi ursuleții de plus în coşulețul lor... Hainele le agăţă în cui. Batistele netezite le așeză pe raft, în dulapior. Într-un târziu, sosi şi mama. Te pomeneşti că a venit o zână bună şi ți-a şoptit să mă ajuți? glumi mama, zâmbind de bucurie. Mama ştia că întotdeauna începutul este mai greu. De acum încolo va găsi hainele şi jucăriile frumos aranjate, fiecare la locul ei." (după Silvia Kerim, Zânele nu bat la uşă) 2 3 4​

Răspuns :

Răspuns:

Bunica a trecut pe la fetiță să îi aducă un borcan cu magiun de prune. Văzând dezordinea din cameră, își lovi palmele ca atunci când vezi pe neașteptate ceva neplăcut.

— Să știi că mă supără ce văd, spuse bunica. Dacă sosește zâna din poveste?! Zânele nu bat niciodată la ușă... așa că trebuie să fii oricând gata să le primești.

— Păi... îngână fetița, negăsind alt cuvânt.

— Niciun „păi“! zise bunica. Hai să facem repede ordine

și-apoi am să-ți spun povestea cu zâna care trece dintr-o poveste într-alta. Ea trebuie așteptată cu odaia curată și sufletul pregătit...

Fără alte vorbe, fetița strânse prin cameră la repezeală, apoi se așeză lângă bunica. Abia aștepta să asculte povestea.

Deodată ușa se deschise fără zgomot. Nu era mama. Era Fram, ursul polar. Intră în odaie cu mersul lui greoi și legănat. Privi în jur nemulțumit. Fetița îl pofti să se așeze.

— N-am timp să stau. Am venit să văd dacă ai făcut ordine. Îndată zâna care trece dintr-o poveste într-alta va sosi pe aici. Drumul cel mai scurt e pe la tine prin odaie.

— Când ajunge? întrebă fetița, dar ursul dispăru fără urmă.

Cât ai clipi, ușa se dădu la o parte și zâna cea cu părul auriu, ochi albaștri și obraji trandafirii străbătu camera. Bucuroasă că odaia ei e hotar între două povești, fetiței i se păru că zâna seamănă cu mama. Dar bucuria ei se duse repede, căci se trezi din vis.

Fetița privi învălmășeala din odaie. Puse cuburile prin cutii, piticii, iepurașii și ursuleții de pluș în coșulețul lor... Păpușile la fel. Hainele le agăță în cui, batistele netezite le așeză pe raft, în dulapior.

Într-un târziu, sosi și mama. Se opri înmărmurită în prag, cu ochii țintă la rânduiala din odaie. Nu-i venea să-și creadă ochilor, așa ordine era!

— Te pomenești că a venit o zână bună și ți-a șoptit să mă ajuți? glumi mama, zâmbind de bucurie.

Mama știa că întotdeauna începutul este mai greu. De acum încolo va găsi hainele și jucăriile frumos aranjate, fiecare la locul ei.

Nu știa însă că zâna chiar trecuse prin odaie și că, în drumul ei dintr-o poveste într-alta, o învățase pe fetiță că zâne sunt multe, ele vin și se duc neauzite ca ninsorile. Doar mama e una singură, așa cum unul singur e soarele, care topește zăpada.

Desigur, mama merită de zece ori mai multă osteneală decât o zână zărită doar o clipă,

într-un v