👤

Rezumatul textului va rog

partea a 2a a textului:

judecã superficial, n-au ochi si ochelari cu care sã-fi vada si sufetul. Mi-am pus cu mare grija rucsacul in bancã si, din fericire, nu s-a uitat nimeni la el. Deocamdat planul meu
mergea bine.
A inceput prima or, de istorie, dupã care urma româna, apoi matematica. Nimeni nu putea fi atent, clasa fosnea si fremăta ca o pădure când se apropie furtuna. Doamna profesoar era oricum destul de necajita că răspundeam anapoda, dar abia când s-a intors spre tabla, ca s scrie, s-a petrecut nenorocirea: banca cea mai apropiata de usa, pe care o impart cu prietenul meu Adi, a inceput sã latre. Doamna s-a intors si ne-a fulgerat pe amândoi cu privirea. Nu stiu de ce i s-a părut că vinovatul e Adi.
— Popescu Adrian, a spus ea, de când ai inlocuit vorbirea articulata cu lătratul? lesi, te rog, din clasă, până iti trece.
Toat clasa (mai putin eu) a izbucnit într-un râs nebunes. Spaimele legate de teza
se descatusau acum si se topeau in râsul colegilor mei. Adi, pe care incă din ajun il pusesem la curent cu planul meu, s-a făcut mai întâi rosu ca focul, apoi alb ca zapada.
Aproape că i-au dat lacrimile, a dat să spună ceva, dar a strâns din dinti si s-a indreptat incet-incet spre us, cu capul in pământ. De acolo mi-a aruncat o singur privire, dar atât de puternica, incât mi-am plecat si eu ochii. Oare ce-o fi cu uitatul sta in pământ?
M-am uitat in pământ, dar tot n-am spus nimic.
Cinci minute, care mi s-au prut lungi cât cinci ore, m-am frământat, apoi, brusc, mâna stâng mi-a tâsnit singur in sus, desi doamna profesoar nu pusese nicio intrebare, ne vorbea despre criza Imperiului Roman. Eu insã trebuia s-mi rezolv criza proprie. M-am ridicat si am spus, hodoronc-tronc:
— Vinovatul e in banca mea si, ca sã v spun adevrul, vinovatul sunt numai eu. L-am adus cu mine ca sã ilustrez compunerea „Prietenul meu cel mai bun", de la română, care mi-a iesit prea scurt. El a latrat.
§i l-am scos pe Joi. Asa-l cheam, pentru că l-am primit intr-o joi. Claudia ii scrie uneori numele Joy, adicã „bucurie". Clasa a facut, ca un singur om, uuaaa!, iar Joi a inceput sã latre ca atunci când o vede pe Lala, mâta vecinilor nostri. Toat lumea rămăsese cu gura căscat. Nici nu mă mir: Joi e cel mai simpatic câine chihuahua pe care l-ati vzut vreodat. E cafeniu, delicat, are 35 de centimetri si putin peste un kilogram. A incaput perfect in rusacul meu, de unde-si itea capul, de fapt un căpsor ca de caprioar in miniatur. E tot numai ochi: două bile negre, lucioase si o privire vie si mândr cu care îti topeste inima. Codita e din cartea de geometrie: un semicer perfect.
Când merge, zici ca-i un fulg: pluteste pur si simplu! Sa nu-l enervati, v rog, că are „sindromul câinelui mic": latr, mârâie si-si arat coltii... de lapte (încă nu si-a schimbat
dintii!). L-am luat pe Joi în brate si l-am ferit de colegii care sariser din bănci si se strânseser in jurul meu intr-o hărmalaie de nedescris, in timp ce el mârâia ca un urs si-si tot arata dintisorii de lapte. Doamna profesoară a râs.
Ce să vă mai spun? Joi a fost eroul zilei. I-am cerut iertare lui Adi. Suprarea i-a trecut in cinci minute, tot atâtea câte mã frământasem eu dacă să spun adevrul sau nu. După
ce mi-am citit la ora de română compunerea, am constatat două lucruri. Primul, gresisem complet portretul: prietenul meu cel mai bun nu este Joi, este Adi. Am spus asta cu glas tare, iar dupã ore mi-am făcut un context.selfie cu prietenul meu cel mai bun. Al doilea lucru, pe care cred că l-ati remarcat deja: am reusit aici sa-l descriu pe Joi in mai mult de trei fraze seci si am făcut-o aprope la fel de bine ca sora mea cea talentat la român (of, poate că sunt totusi cam ludăros). La teza de mate am luat zece, desi eram cu gândul la Joi, care fusese dus in cancelarie. „Sã nu se mai repete!", mi-a spus domnul diriginte cu o voce sever, sub care am ghicit un zâmbet. Ajuns acasa, am simtit nevoia s-mi fac un context.selfie si cu Joi, prietenul meu al doilea cel mai bun, care-si tinea codita- semicer in sus, semn de bucurie si de mare mândrie.
Până la urmã n-a fost o zi chiar asa de rea, nu-i asa?


Rezumatul Textului Va Rog Partea A 2a A Textului Judecã Superficial Nau Ochi Si Ochelari Cu Care Sãfi Vada Si Sufetul Miam Pus Cu Mare Grija Rucsacul In Bancã S class=

Răspuns :

În a doua parte a textului, protagonistul continuă să relateze evenimentele petrecute în sala de clasă. Rucsacul său, plin cu Joi, câinele său, este așezat cu grijă pe bancă și nimeni nu își dă seama de prezența lui. Planul său de a aduce câinele în clasă merge bine. În timpul primei ore de istorie, atmosfera este agitată și nimeni nu este atent, așa că când Joi începe să latre, toată clasa izbucnește în râs, mai puțin protagonistul și prietenul său, Adi. Profesoara il trimit pe Adi afară din clasă, deși protagonistul este cel vinovat. Acesta se ridică și recunoaște că este singurul vinovat și își scoate câinele Joi din rucsac, explicând că l-a adus pentru a ilustra o compunere. Joi devine eroul zilei, iar protagonistul își cere scuze de la Adi. În cele din urmă, protagonistul realizează că a descris greșit portretul prietenului său în compunere, cel mai bun prieten fiind tot Adi. La ora de română, recunoaște acest lucru cu glas tare și face un context.selfie cu Adi. La teza de matematică, obține nota maximă, iar profesorul îi spune să nu mai aducă câinele în școală. Acasă, își face și un context.selfie cu Joi, semn de bucurie și mândrie pentru ziua sa. În final, protagonistul constată că ziua nu a fost chiar atât de rea pe cât se aștepta.