Citeşte următorul fragment: Una dintre cele mai insuportabile plictiseli ale călătoriei este inevitabila conversație a tovarășului de drum, care îți vorbeşte despre locuri mult mai frumoase decât acestea pe care le străbați acum sau despre locurile acestea văzute în condiții mult mai bune (cu mașina, într-o companie interesantă, în timpul festivităților, în luna mai, pe noapte cu lună etc). În păcatul acesta, de altfel, cad cei mai mulți dintre noi; chiar şi cei mai sobri, chiar și cei mai generoși. Foarte puțini rezistă ispitei, foarte puțini au tăria să fie prezenţi în peisajul pe care-l străbat. În Delta Dunării, cineva îți vorbeşte despre Riviera, întocmai după cum tovarășul ,,umblat" de lângă d-ta îți temperează entuziasmul și emoția unei nopți pe Mediterană, spunându-ți că nicăieri marea nu e mai frumoasă ca în Golful Mexicului. De bună seamă că acelaşi tovarăș, dacă v-ați afla amândoi în Golful Mexicului, ţi-ar vorbi despre Egee sau Marea Nordului. Căci niciun peisaj nu e destul de strivitor pentru asemenea oameni. Când stai acasă și citeşti impresiile altora despre tărâmuri depărtate, ai credinţa că oamenii aceia au călătorit ca într-un fel de hipnoză, fascinați de decor, de tainele locului. De cele mai multe ori, nu se întâmplă așa. Marea Roșie, care ți se pare o mare de basm, nu împiedică pe foarte mulți să-ți vorbească, atunci când o străbați, de frumuseţile altor mări orientale. În colonii, mai ales, conversația din tren se poartă aproape întotdeauna asupra altor țări decât cea în care te afli. Cât este India de tulburătoare, vei auzi vorbindu-se în tren de Papua sau New York, chiar dacă te afli în cele mai prodigioase* peisaje din câte are Asia. La Calcutta, conversația plină de nostalgii se poartă asupra Singaporelui, iar la Singapore începi să auzi vorbindu-se sfâşietor despre Paris şi Londra. Nicăieri nu e destul de frumos, destul de extraordinar; spiritul omului dorește mereu altceva, îşi aminteşte necontenit de alte locuri, regretându-le. Poate că lucrurile nu sunt nici atât de simple, nici atât de frivole* pe cât par la prima vedere. Poate că e mai mult decât nevoia de lăudǎroșenie în conversaţia tovarășului de drum. Omul suportă anevoie o mare frumuseţe, întocmai după cum suportă anevoie orice lucru „mare" (orice lucru absolut. credinţa, dragostea, eroismul, morala). În fața unui peisaj tulburător, subconştientul îl ajută să fugă, să nu fie prezent, îndemnându-l să se gândească la altceva - numai să nu fie silit să epuizeze frumusețea clipei de faţă, care I-ar strivi. Amintirea altor frumuseţi este și ea un mijloc de conservare. Căci dacă omul ar trăi cu intensitate toate împrejurările vieții lui, dacă ar rămâne, adică, totdeauna prezent în clipă s-ar consuma ca o incandescență... Mircea Eliade, Jurnal de vacanță *prodigios ieşit din comun, uimitor *frivol- superficial, neserios A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.



1. Indică sensul din text al secvenței de bună seamă.Va rog
​