Țara unde oamenii nu visau niciodată
Erau odată nişte oameni care nu visau niciodată. Ţara lor era împrejmuită de un brâu uriaş de piatră. Oamenii trebăluiau mereu. Nimeni nu îşi lăsa gândurile să zburde. Chiar şi somnul le era greu şi monoton. Pretutinde- ni domnea o tristețe apăsătoare. Odată, din văzduh coborî o pasăre albă, uriaşă, care purta în spate un tânăr. Le povesti că visul său a fost să vină în țara lor de care auzise din poveşti. Visai? întrebă un bătrân. Ce tâlc are acest cuvânt? Uimit, tânărul hotărî să ceară ajutorul Zânei Visului. Împreună au reuşit să mute munții. Acum nici privirea, nici gândul nu mai aveau stavilă. Oamenii puteau gusta din dulceața visului.​