ite În cutia cu pălării vechi sta un urs de catifea. Dacă nu era galben ca floarea-soarelui, el ar fi fost fioros și podul întreg ar fi tremurat de frica lui. Dar ursul era galben, iar culoarea asta micsorează seriozitatea lucrurilor şi nu sperie pe nimeni. Și mai avea ursul doi ochi de sticlă, care se uitau drept în tavan. Un urs se cere încruntat: ursul nostru din pod se uita cu bunătate. Ursul stǎtuse jos, în casă, doi ani întregi şi ajunsese atât de stricător, încât am fost nevoit să-l pun deoparte, în singurătate. El s-a trezit în cutia de pălării, numai după ce încercasem fel de fel de mijloace de îndreptare. Croind ursul din fața unei haine, moştenită de la o bunică, croitoreasa nu se gândise că, fără să vrea, îi dă niște nǎravuri pe care nici haina, nici catifeaua nu le avuseseră la rândul lor. Ursul nostru se nărăvise să fure și nu fura altceva decât bomboane, ciocolată, dulceață, fructe și rahat. Când tătuțu aducea o cutie cu lucruri dulci, ursul mirosea şi golea numaidecât cutia, pe ascuns, fără să-l vadă nimeni. - Cine a mâncat ciocolata? - Ursu, răspundea băiatul, ridicând din umeri. Nu mai e! - Dar cutia cu bomboane englezești? - Ursu, răspundeau fata şi băiatul. îl văzuseră amândoi. L-au prins de câteva ori cu cutiile în brațe, fugind sub canapea. S-au şi bătut. Odată i-au rupt o ureche de bumbac. Doi ani de zile, ursul a mâncat toată dulceața de zmeură, caisele verzi, nucile, şerbetul . Însă el nu mânca tot borcanul, lua câte puțin, ca să nu se cunoască , scotea câte un pumn de bomboane, câteva bucăți, și 4 L​