„Pe uliţi, umbre sure cum e pruna, Și peste case, ca pe-o undă moale, Păşeşte noaptea-n mlădieri domoale, În păr c-o floare de răsură: luna. Uitucă-şi pierde salurile grele Prin ramurile pomilor bătrâni, Și frântă peste margini de fântâni Din palme-i lunecă-n adânc mărgele. Cu liniștea se ia de mână-n munţi Și ascultă cum viața suie-n ierbi, Apoi către-un izvor, c-un cârd de cerbi Pornește pe cărări, cu pași mărunți. La stână stă de vorbă cu ciobanii, Târziu se culcă strânsă sub o zeghe Pân-ce cocoși-i strigă, stând de veghe, Că zorii-şi zornăie în rouă banii."​