Junep mbo categ ehote erject me al ele/ce articl Ent est ordul pers Viaţa ca o pradǎ (fragmente) Nicăieri nu a fost timp în cele o mie de pagini ale Moromeţilor să povestesc călătoria pe care a făcut-o Niculae (erou a cărui copilărie era a mea), cu tatăl său, la vârsta de doisprezece ani, la Câmpu-Lung, unde dorinţa lui de a evada din fa- milie şi din sat trebuia să devină un fapt. In realitate această călătorie avea să se termine cu un eşec prin care însă soarta mă ferea de o prăbuşire. Nu există ființă care să nu fie înzestrată cu instinctul primejdiei. La oameni el agită presentimentele cu atât mai mult cu cât rațiunea nu-şi dă seama de nimic. Tatăl meu era posomorât şi nu scotea un cuvânt mergând pe lângă cai. Nu se uita la mine, se ferea de ochii mei, a căror expresie îl împiedica, pesemne, så înțeleagă avertismentele turburi pe care le simțea zdruncinându-i credinţa în ale pe steaua mea. Ce eram eu? Ce putea să-i spună lui încrederea naivă a unui băiat că într-acolo unde mergeam ne aştepta lumea cu brațele deschise, să confirme adevărul înzestrării fiului din căruță, de care în sat nimeni nu se mai îndoia demult? Şi dacă toată lumea se înşela? Învățătorul acela care mă premiase fără să ştiu nimic murise demult si luase cu el în mormânt secretul comportării lui ciudate. [...] Patul său de moarte pe lângă care am trecut toată clasa [...] e pen- tru mine semnul că pe această lume, destinul orb nu e atotputernic , că hotărârile lui pot fi smulse, că fulgerul intuiției noastre îl poate abate din mersul lui impla cabil. Şi că, o dată înfrânt, el cedează mereu netezindu-ti drumul nu fără a-ți lăsa în conștiință de fiecare dată o spaimă, semn că nu te va proteja la infinit. rin af o bab reag rule sbuc Această spaimă o trăia pe drum tatăl meu, înaintea mea. El se apropie la un moment dat de botul cailor şi trase căruța la marginea drumului. Alături erau o poiană şi o fântână. fată desculță îşi spăla picioarele, apariție parcă de vis pe aceste tinuturi necunoscute cu văi adânci şi dealuri uriaşe. Se sui apoi lângă mine. Rămase câtva timp tăcut fără să mă privească. Imi puse însă mâna lui mare pe picior şi mă mângâie cu o milă nesfârşită pe care a trebuit să treacă douăzeci Care de ac He 4​