A fi sau a nu fi a zis un filosof odată de mult dar astăzi am să încerc să vă explic la dumneavoastră sensul la poezia sau i se mai poate zice piesa de teatru "A fi sau a nu fi: aceasta e întrebarea”. William Shakespeare este unul dintre cei mai celebri dramaturgi și poeți englezi din toate timpurile. Supranumit „Poetul din Avon”, Shakespeare a trăit între anii 1564 și 1616. Din vasta sa operă s-au păstrat aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și multe alte poezii.
Cine a zis „a fi sau a nu fi” și în ce context?
Piesa „Hamlet” este una dintre cele mai celebre opere realizate de poetul englez. Textul reprezintă o tragedie și a fost publicat pentru prima dată în anul 1603. Aici a luat naștere citatul care a devenit celebru peste timp: „a fi, sau a nu fi, aceasta e întrebarea”.
Hamlet, o capodoperă de piesă de teatru
„A fi sau a nu fi” este citatul cu care începe una din scenele piesei de teatru Hamlet. Opera este o tragedie ce îl are în prim plan pe prințul Danemarcei. Acesta realizează că tatăl său a fost otrăvit de unchiul său, astfel încât apare întrebarea dacă el se poate răzbuna, dar nehotărârea lui în legătură cu ceea ce trebuie făcut în cele din urmă duce la moartea întregii familii regale, inclusiv a sa.
Citatul „a fi sau a nu fi” a rămas celebru peste timp și are o încărcătură filozofică. Monologul este impresionant și se referă la acea frică de necunoscut, a nu ști ce vine după această viață, aprinzând în suflet întrebarea: care este, de fapt, scopul nostru aici?
A fi sau a nu fi: aceasta e întrebarea.
Mai nobil e să-nduri în cuget, oare,
Săgeţi şi praştii ale-ursitei rele,
Sau apucând o armă tu sa curmi al Restriştilor noian?
Să mori, să dormi… Nimic mai mult.
Şi printr-un somn să ştii
Că pui sfârşit durerii sufleteşti
Şi-atâtor mii de alte suferinţe
Ce sunt a cărnii parte.
E-o-ncheiere
Chiar foarte de dorit.
Să mori, să dormi.
Să dormi, dar cine stie?
Să visezi! Aici e greul!
Căci în somnul morţii,
Când ai scăpat vremelnicul caier,
Ce vise-atunci ai să mai poti visa?
E tocmai ce ne-ndeamnă-a şovăi,
Şi-aici e teama care dă năpastei
Un trai atât de lung.
Cine-ar mai sta
Să rabde biciul şi dispreţul lumii,
Despoticul bun-plac, zăbava legii,
Sfidările din partea celor mândri,
Durerea dragostei ne-mpărtăsite,
Trufia stăpânirii şi-njosirea,
Prin cei nemernici, a destoiniciei,
Când poate să-şi dea singur dezlegarea
C-un vârf de jungher?
Cine şi-ar mai duce
Povara vieţii-n geamăt şi sudori
De n-ar fi groaza tainei ce urmează
Şi-acel hotar necunoscut de unde
Nu-i călător să se fi-ntors vreodată,
Şi care zdruncina voinţa noastră,
Făcându-ne să suferim mai lesne
Urgiile de-aici decât să tindem
Spre altele pe care nu le ştim.
Ast gând pe toţi ne face-a fi mişei.
Fragment din actul III al piesei „Hamlet”
