Răspuns:
"În vreme de război" este o piesă de teatru scrisă de Ion Luca Caragiale în anul 1884. Acțiunea are loc în București, în timpul Războiului de Independență din 1877, și prezintă viața cotidiană a unei familii din clasa mijlocie în acea perioadă tulbure. Conflictul principal al piesei este tensionat de situația financiară dificilă a familiei, alături de problemele legate de încercarea de a supraviețui în timpul războiului. Caragiale surprinde cu măiestrie ipocrizia și egoismul din societatea vremii, dar și umorul amar specific operei sale.
Răspuns:
În vreme de razboi
de Ion Luca Caragiale
Nuvela „În vreme de război” a apărut în 1898 este o operă realistă cu adănci ecouri din sfera naturalismului. Tema acestei excelente nuvele desi autorul sau subtitulase „Schită” este obsesia. Hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui său, preotul Iancu din Podeni, plecat pe front ca să scape de urmărire, căci fusese căpitanul unei bande de hoti, trăieste la început, iluzia fugară că fratele său nu se mai întoarce. Curînd, obsesia reîntoarcerii fratelui pune stăpînire pe el si-l devorează, pînă la urmă. În vreme de război este o proză de sondare psihologică a unei „fiinte auxioare, strivită în cele din urmă de alienare, rezultată dintr-o evoluție tragică de tip apăsător”. Nebunia apare ca element concluziv, catastrofic: „cauzată de ticălosul Popa Iancu. La avertismentul dat de Iancu Georgescu („Gîndeai c-au murit, neică ?”) ritmul lui de viată, se precipită, alienîndu-l”. Nebunia lui Stavrache, ajunsă în final la forme paroxiste, se află în el însuși, iar situațiile exterioare, create prin prezenta fratelui său Popa Iancu, au rolul de a declanșa rostogolirea iminentă spre drama neasteptată. Traseul epic al nuvelei urmează linia unei compoziții clasice, iar cele trei capitole, urmărind cresterea obsesiei lui Stavrache și transformarea ei în nebunie,crează o tipologie și compune un destin uman tragic aflat sub stăpînirea neertătoare a unei tare ereditare. Primul capitol al nuvelei se constituie ca o adevărată expoziție, în care se precizează date esențiale despre cele două personaje, aflate în relație de rudenie: Hangiul Stavrache este negustor și proprietarul unei prăvălii, iar fratele său este preotul Iancu din Podeni dar și conducătorul unei bande. de
hoti în final prinsă de stăpînire. Pentru a se salva Popa Iancu se înrolează ca voluntar și pleacă la război, a avea să rămînînd în majoritatea lui Stavrache. Momentul intrigă îi constituie gîndul care-l chinuie pe Stavrache în legătură cu întoarcerea fratelui său, desi o scrisoare primită îl asigurare că acesta a murit. Actiunea nuvelei creste treptat in tensiune, urmarendu-se obsesiile lui Stavrache, cosmarurile pe care le traieste, terorizat de imaginea fratelui, de presupusa replica a acestuia, care devine laitmotiv: „Gîndeai cam murit,neică ?”. În capitolul al doilea aflăm că, o dată cu mostenirea averii, Stravache este chinuit de vedenia fratelui mort. În acest capitol se insistă asupra învălmășilor de gînduri, se trece mereu din realitate în vis, încît se confundă planurile, sugerîndu-se degenerarea psihică a lui Stavrache, proiectată pe fundalul unui mediu social bîntuit de anomalii, felul fratelui său îi apare cînd în haine. de ocnas, cînd îmbrăcat militar, dar totdeauna gata să-l ucidă. Punctul culminant și deznodămîntul conflictului, prezentate în capitolul al treilea , în domeniul întîlnirii reale dintre cei doi frați. Cînd popa Inacu îi cere lui Stavrache să-l ajute cu o sumă de bani pe care îi delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la capătul încordării psihice, înebunneste. Replica lui popa
Iancu, usor modificată fată de aceea din stările halucinatorii ale lui Stavrache („Mă credeai mort, nu-i așa ?”), vine ca o extraordinară lovitură peste mintea buimăcită a hangiului. Cu o artă desăvîrsită autorul analizează acum reacțiile organice, atitudinea și comportarea eroului. Lantrile cauzale sînt într-o ordine crescîndă și radată de la simpla criză, psihologică de la început care abia se înfiripa, ea se adîncese mereu sși teptat sus imperiul obsesiilor, conducînd la trecerea stărilor halucinatorii la starea explozivă și violentă, premergătoare nebuniei, declansînd iremediabil dementa, iar actiunile eroului sînt dirijate treptat de presimtirea ca popa Iancu nu e mort, de obsesia întoarcerii fratelui si de starea de violenta din momentul confruntării directe cu acesta. Autorul prezinta astfel, un caz patologic, o fisa clinica, ce are ca mobil patima inavutirii. Stavrache este, în același timp, un negustor necinstit, avar și nemilos, plasat fiind în contextul unui mediu social, în care setea de îmbogătire are consecințe nefaste asupra individului, dezumanizîndu-l. Natura joacă și ea un rol important în nuvela. Ea este percepută atît vizual cît și auditiv. Întîmplările se petrec noaptea într-un cadru de toamnă și iarnă. Personajul principal al nuvelei este surprins atît din perspectiva sugerată prin descrierea cadrului natural, deci din perspectiva povestitorului - narator, cît și din perspectiva relației directe cu celelalte personaje - prin dialog - și al confruntării cu sine - prin monolog.
