În luna ghioceilor, când pământul încă își mai căuta culoarea de primăvară, o întâmplare magică s-a petrecut într-o mică vale ascunsă de privirile lumii. Soarele, privind de sus, a lăsat să cadă razele sale gingașe asupra pământului, iar ghioceii, precum niște mici călători veniți din lumea viselor, și-au ridicat timid capetele din pământ.
O persoificare a naturii s-a ivit în chipul vântului care, îndrăgostit de frumusețea ghioceilor, îi mângâia cu tandrețe petalele și îi îndemna să-și deschidă mugurii în întreaga splendoare. În același timp, ghioceii, precum soldații curajoși ai primăverii, au răspuns chemării vântului și s-au deschis treptat, ca niște stele gingașe, sub cerul senin.
Comparând lumina soarelui cu zâmbetul unei mame iubitoare, iar ghioceii cu ochii curioși ai copiilor descoperind lumea pentru prima dată, întâmplarea a devenit o poveste vie, în care fiecare element al naturii părea să aibă suflet și voce.
În mijlocul acestei scene fermecate, trei pronume personale de politețe, reprezentând un tribut adus frumuseții și armoniei naturii, s-au rostit cu blândețe: "Vă rog să primiți cu drag acest dar al primăverii", "Cu permisiunea dumneavoastră, vă admir splendoarea" și "Vă mulțumesc din inimă pentru frumusețea pe care o aduceți în lume".
Astfel, în luna ghioceilor, sub ochii admirativi ai naturii, o întâmplare plină de grație și înțelegere a vegheat asupra pământului, aducând bucurie și speranță în inimile tuturor celor ce au avut privilegiul să o privească.
