👤

SUBIECTULI Testul 2 Citeşte fiecare din textele următoare pentru a răspunde la întrebări. Textul 1 (70 de puncte) Îmi schimbam scrisul des, foarte des, uneori chiar într-o singură zi. Scriam cu plăcere, atentă la desenul literelor, numai când schimbam creioanele sau stilourile sau cerneala, când începeam un alt caiet (unul cu foile veline, ce promisiune!) sau când mă exersam într-un scris nou. Lucrul ăsta manual mǎ interesa aşa cum pe alţii îi interesa traforajul sau împletitul la orele de atelier". Câteodată, un,,scris nou" îmi devia gândirea sau, în cazul dictărilor lungi, starea de spirit. Scriam altfel, eram altfel. [...] Pe raftul de sus erau caietele de curat cu coperte de hârtie indigo, cu etichete zimţate pe care-mi scrisese tata numele cu carioca albastră și, mai târziu, cele învelite în coperte de plastic cu modele, gofrate, maculatoarele cu file lucioase, mirosind a celuloză proaspătă, caiete pe care, la început de an, scriam frenetic şi ordonat vreo săptămână-două - elanul scăzându-mi rapid pe măsură ce parfumul lor se atenua [...]. Mai erau aici manualele pe care le devoram în două săptămâni de la cap la coadă la începutul anului şcolar, plictisindu-mă de groază lunile următoare atunci când n-aveam altceva de citit la mine. Pe raftul de jos, [...] se găseau (dacă se găseau) echipamentul de sport [...], halatul alb pentru fizică şi chimie, boţit mereu şi aruncat [...]. Tot aici erau aşezate, una peste alta, casetele personale, [...] cutii de lemn lăcuite, cu intarsii florale, în care țineam,,secrete", bileţele primite în timpul orelor, mărţişoare de postav, blană şi pene, pietre frumos şlefuite, transparente, cu o vagă intenție de roz-gri-gălbui în ele, bucățele minerale ca zahărul candel, pietricele de râu, negre ca onixul, pietre rubanate, în degradeuri fine de rozuri, de la cel de şerbet la cel de spumă de zmeură sau floare de măceş [...]. Stai în faţa fostului tău dulap de școlar care avea ușa pictată pe dinăuntru cu cretă colorată. [...] Sunt aruncate aici maculatoarele vechi ale fratelui tău şi caiete de-ale tale, preistorice, cu compuneri și ,,comentarii literare" la capătul cărora, cu cerneală roşie, apar comentarii ale profesoarei, încurajatoare, cu observații asupra limbajului folosit (prea,bombastic!"). Descoperi aici primul tău caiet de biologie cu scheme umplute cu un scris pe care abia mi-l amintesc, mare şi rotund, durduliu și „coafat" aşa cum îi plăcea tatălui meu, care avea și o teorie în acest sens, spunea că dacă scrii clar înseamnă că gândeşti clar, că un scris mai mare înseamnă că omul e generos şi nu are nimic de ascuns şi că un scris înghesuit e dovada zgârceniei şi a vicleniei. Cu timpul, scrisul meu avea să se transforme, din mare și „ondulat", imitaţie căznită după scrisul tatălui meu, într-un „permanent” încreţit şi îmbâcsit. După teoria tatei deveneam, aşadar, tot mai zgârcită şi mai vicleană. Pe foi întregi, rezumate care mă amuză [...]. Mă întorc însă la caiet. Mai departe, peste câteva pagini de scheme, dau peste un desen reprezentând conturul unui animal umplut cu o mâzgălitură roşie. Dedesubtul lui scrie cu litere mari: VACA. Nu știu de ce, dar aduce mai degrabă a berbec gras şi diform. Pe o altă pagină, tot un fel de oaie, colorată cenușiu. Este, după cum scrie dedesubt, o PISICA și are lângă ea o bilă, un ghem, probabil, portocalie. Pe pagina cu foița transparentă direct din carte. În ciuda eforturilor, următoare un câine, copiat - se vede treaba aduce tot cu o oaie, pentru că am uitat să-i pun urechile (aşa că are un cap cam mioritic). Toate animalele din caiet par a avea un unic strămoș comun: oaia. - Fratele meu smuceşte uşa, se uită cu milă la mine. Disprețuiește îndeletnicirile astea de domnişoară - să te holbezi adică, înduioşat - sau cine ştie ce era în mintea lui - la mizeriile şi resturile din copilărie și să o mai faci și an de an. [...] îmi spune că pleacă în Poiană - Poiana Brașov -, unde la vremea asta se poate patina deja, apoi deodată se întoarce şi se răsteşte interzicându-mi să mă ating de caietele lui. Mǎ miră că nu le-a aruncat până acum şi mă întreb ce-l face să le păstreze, şi el, pe-ale lui. Cred că are același sentiment ca şi mine, acela că, în mod ciudat, ceva din noi, destul de nebulos, ne face să păstrăm acolo în dulap hârţoagele vechi, altfel de-a dreptul compromiţătoare. Simona Popescu, Exuvii


Rezumatul textului va roggggg, dau coroana! ​