Răspuns:
Într-o seară de toamnă, am poposit la un han pitoresc pe malul unei râuri. Lumina caldă a lămpilor palide îmbrățișa fiecare colț al hanului, iar aroma îmbietoare a mâncării își făcea simțită prezența încă din curte. Într-un colț, o femeie țesea la un război de țesut, iar ticăitul vechiului ceas anunța trecerea lentă a timpului. Atmosfera era îmbibată de povești ale călătorilor veniți din departări, care își împărtășeau aventurile în șoapte murmurate la un pahar de vin. În mijlocul sălii, o masă lungă de lemn aștepta oaspeții, încărcată cu bucate alese și băuturi aromate. Hanul părea o oază de liniște și căldură în mijlocul serii reci de toamnă, un loc unde povestea se împletea cu tradiția și ospitalitatea, formând amintiri ce nu se estompează ușor în timp.
