Prezintă, in minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din textul dat: Se facuse noapte. Stelele mari şi albe tremurau pe cer şi argintul lunii trecea, sdsiind valurile transparente de nouri ce se-ncreţeau în drumu-i. Noaptea era calda, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită şi, tremurând, arunca din când în când undele sclipitoare spre ţărmii adormiţi. Şi-n mijlocul acestei feerii a nopții lăsate asupra unui rai înconjurat de mare trecea Cezara ca onchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea incet... Toate visele, toată încântarea unei aromate nopţi de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plâns! Işi aducea aminte de amantul ei şi-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei. Ea veni lângă lac şi văzu cărare de prund pe sub apă. Incepu să treacă şi apa fugea rotind împrejurul gleznelor ei... Ea se uită l-acea dumbravă încântată... o dorință de fericire îi cuprinse sânul... era atât de însetată de amor, ca copilul cel tânăr şi fraged, buzele ei erau uscate de dorinţa unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate veştezite de arşită. Când ajunse în dumbravă umbra mirositoare a arborilor nalţi arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încât părea o statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a proiectată pe mrejele de frunze... şi acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el.,,Ah! gândi ea zambind, ce nebună sunt... pretutindenea el, în frumuseţea nopţii, în tăcerea dumbrăvilor"... El s-apropie... El credea asemenea că are-o- nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Mihai Eminescu, Cezara​