Răspuns :
Răspuns:
A fost odată un morar, care nu a lăsat multă avere celor trei fii pe care i-a avut, doar moara, un măgar, și Motanul lui. Împărțirea a fost făcută curând. Nici notarul și nici avocatul nu au participat. Aceștia ar fi înghițit rapid tot bietul patrimoniu. Cel mai mare a obținut moara, al doilea măgarul, iar cel mai tânăr nimic în afară de Motan.
Bietul tânăr se simțea destul de neconsolat la cât era de sărac.
„Frații mei”, a spus el, „își pot câștiga viața destul de frumos, unindu-și averile; dar eu, după ce voi mânca Motanul și mi-oi face manțon din pielea ei, voi muri de foame.”
Motanul, care a auzit toate acestea dar s-a făcut că nu a auzit, i-a spus cu un aer grav și serios:
„Nu te chinui astfel, bunul meu stăpân; trebuie doar să-mi dai o traistă și să-mi faci o pereche de cizme, ca să pot alerga prin mizerie și mărăcini, și vei vedea că nu sunt o alegere așa de proastă pe cât îți imaginezi.”
Stăpânul Motanului nu a pus prea multă bază pe ce a spus aceasta, dar o văzuse adesea folosind o mulțime de trucuri viclene pentru a prinde șobolani și șoareci; ca atunci când obișnuia să stea atârnată de tocurile ușii, sau când se ascundea sub masă prefăcându-se ca și cum ar fi fost moartă; încât nu deznădăjdui cu totul în speranța unui ajutor care să-l scoată din starea lui mizerabilă.
Când Motanul a obținut ceea ce a cerut, s-a încălțat foarte galant în cizme; și agățându-și geanta în jurul gâtului, a apucat băierile traistei cu cele două labe anterioare și a sărit într-un țarc cu foarte mulți iepuri. A pus tărâțe și ciulini în traistă și, întinzându-se pe jos, ca și când ar fi fost mort, a așteptat ca un iepure tânăr, care nu era încă familiarizat cu înșelăciunile lumii, să vină și să scotocească în traistă pentru ce pusese în ea.
Nu a durat mult, că a și obținut ceea ce dorea; un iepure tânăr și nebun a sărit în traistă, iar Motanul a strâns imediat băierile, l-a luat și l-a ucis fără milă. Mândru de prada sa, a mers cu ea la palat și a cerut să vorbească cu Maiestatea Sa. A ajuns pe scări în apartamentul regelui unde, făcând o mică reverență, i-a spus:
„V-am adus, Sire, un iepure de la crescătorie, pe care nobilul meu domn, Marchizul de Carabas” (căci acesta era titlul pe care Motanul decisese să-l dea stăpânului său) „mi-a poruncit să-l ofer Majestății Tale de la el”.Spune-i stăpânului tău”, a spus Regele, „că-i mulțumesc și că îmi face multă plăcere”.
Altă dată s-a dus și s-a ascuns printre niște porumb pe câmp, ținând din nou traista deschisă; și când o pereche de potârnici a intrat în ea, a tras de băieri și le-a prins pe amândouă. S-a dus și le-a oferit și pe acestea în dar Regelui, așa cum făcuse mai înainte cu iepurele pe care l-a luat din țarc. Regele, la fel, a acceptat potârnichele cu mare plăcere și i-a oferit niște bani pentru el.
Motanul a continuat așa timp de două sau trei luni, ducându-i astfel Maiestății Sale cadouri din când în când, din partea stăpânului său. Într-o zi, în special, când știa cu siguranță că Regele urma să iese la plimbare de-a lungul râului, împreună cu fiica sa, cea mai frumoasă prințesă din lume, i-a spus stăpânului său:
“Dacă vei urma sfatul meu, averea ta este asigurată; nu ai altceva de făcut decât să mergi și să te speli în râu, în acea parte pe care ți-o voi arăta, și lasă restul în seama mea.”
Marchizul de Carabas a făcut ceea ce i-a recomandat Motanul, fără să știe de ce și cum.
În timp ce se spăla, Regele a trecut și Motanul a început să strige, cât de tare a putut:văzuse.
”Domnului nostru Marchizul de Carabas”, au răspuns secerătorii; iar Regele l-a felicitat din nou pe Marchiz.
Motanul meșter, care mergea mai în față, le-a spus aceleași cuvinte tuturor celor întâlniți; iar Regele a fost uimit de vastele moșii ale Marchizului de Carabas.
Motanul a ajuns în sfârșit la un castel impunător, al cărui stăpân era un monstru Orc, cel mai bogat care fusese cunoscut vreodată; căci toate pământurile pe care regele trecuse până atunci aparțineau acestui castel. Motanul, care avusese grijă să se informeze cine este acest Orc și ce ar putea face, a cerut să vorbească cu el, spunând că nu poate trece atât de aproape de castelul său, fără a avea onoarea de a-i aduce omagiul său.Orcul l-a primit la fel de civilizat ca toți Orcii, și i-a oferit un loc de șezut.
”Am fost sigur”, a spus Motanul, „că ai darul de a te putea transforma în tot felul de creaturi pe care le ai în minte; poți, de exemplu, să te transformi într-un leu, sau un elefant, și altele asemenea”.
”Acest lucru este adevărat”, a răspuns Orcul foarte vioi, ”și, pentru a te convinge, mă vei vedea acum cum mă transform în leu.”
Motanul a fost atât de îngrozit la vederea unui leu atât de aproape de el, încât a sărit imediat în șanț, nu fără o mulțime de necazuri și pericole din cauza cizmelor sale, care nu erau potrivite pentru mersul pe pietre. La puțină vreme după ce Motanul a văzut că Orcul își reluase forma lui naturală, a ieșit din șanț și i-a mărturisit că fusese foarte speriat.
”În plus, am fost informat”, a spus Motanul, „dar nu știu dacă să cred, că ai și puterea de a lua forma celor mai mici animale; de exemplu, să te transformi în șobolan sau șoarece; dar trebuie să-ți aparțin, consider că acest lucru este imposibil.”
”Imposibil?” a strigat Orcul, „vei vedea asta imediat” și, zicând acestea, s-a transformat într-un șoarece și a început să alerge pe podea.
Motanul l-a ochit imediat, s-a aruncat asupra lui și l-a mâncat.
Între timp, Regele, care a văzut, trecând pe acolo și văzând acest frumos castel al Orcului, s-a gândit să intre în el. Motanul, care a auzit zgomotul avangardei Maiestății Sale care trecea peste podul mobil, a fugit și i-a spus Regelui:
„Maiestatea voastră este binevenită în acest castel al domnului meu, Marchizul de Carabas”.
“Ce! Dumnezeule, marchize?” a strigat Regele, “vă aparține și acest castel? Nu poate fi nimic mai fin decât această curte și toate clădirile impunătoare care o înconjoară; hai să intrăm în el, te rog.”
Marchizul i-a dat mâna prințesei și l-a urmat pe rege, care a intrat primul. Au trecut într-o sală spațioasă, unde au găsit o colație magnifică pe care Orcul o pregătise pentru prietenii lui, care urmau să-l viziteze chiar în acea zi, dar nu îndrăzneau să intre știind că Regele era acolo. Majestatea Sa a fost cât se poate de fermecată de calitățile Marchizului de Carabas, la fel și fiica sa care s-a îndrăgostit nebunește de el; și, văzând marea proprietate pe care o avea, i-a spus, după ce a băut cinci sau șase pahare:
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Germana. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.