👤

atura (si, sau). 2 Identifică subiectele din textele următoare, precizând tipul celor neexprimate. a.,,Ca şi în cazul celor mici, jocurile pe calculator şi serialele de tot felul se află în capul listelor cu activități preferate ale adolescenților și adolescentelor. Din ce în ce mai puțini adolescenţi îşi petrec timpul liber într-un mod cu adevărat interesant, urmând ca peste ani să realizeze cât de mult timp, pe care l-ar fi putut folosi creativ, au avut la dispoziție. [...] Literatura este un hobby potrivit pentru toate vârstele. Câți adolescenţi îşi mai petrec timpul cu o carte bună în mână?" (www.familist.ro) b.,,Odată, demult, trăia în mare o Balenă, și Balena aceasta mânca tot soiul de peşti. Mânca şi steaua-de-mare, și pisica-de-mare, și calcanul, şi ciortanul, şi homarul, şi ţiparul. Toţi peştii pe car9e-i găsea pe unde umbla, îi înfuleca. Dar tot hǎpǎind, se pomeni într-o zi că nu mai rămăsese în toată marea decât un singur peștișor: un peştişor mic de tot, dar tare istet, care înota la adăpostul urechii drepte a Balenei, ca să fie în afara oricărei primejdii. Nemaigăsind nimic de mâncare, Balena se ridică în coadă şi spuse: -Mi-e foame." (Rudyard Kipling, Povestea balenei) c. Minunat om ar fi părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă cam aspru la judecata: prea de-a dreptul, prea verde-fătis. El nu mai suceşte vorba, ci spune drept în fată, dacă i s-a pus ceva la inimă. Nu e bine să fie omul aşa. Oamenii se prea supără când le luăm căciula din cap. Şi e bine să trăim bine cu lumea. Aceasta s-a văzut şi cu alde părintele Trandafir. Un om ca el nici doi ani n-a putut să stea în Butucani. Când una, când alta: o dată cu Butucani la Sărăceni! Dar aşa-i trebuie părintelui Trandafir! Cine vrea să sară peste groapă, vorba-n săteni, altă dată-n protopop. Cu mult, cu puţin, părintele Trandafir fu trimis de la desagiiii erau deşerţi. Pentru aceea îi era atât de greu să sară de la Butucani la Sărăceni. arunce-şi mai-nainte desagii peste ea. Părintele Trandafir n-avea decât o nevastă şi doi copii: (loan Slavici, Popa Tanda) doar punctul c am subliniat cu creionul subiectele din texte​ vă rog ajutați-mă dau 100puncte vă rog să-mi trimiteți.

Atura Si Sau 2 Identifică Subiectele Din Textele Următoare Precizând Tipul Celor Neexprimate ACa Şi În Cazul Celor Mici Jocurile Pe Calculator Şi Serialele De T class=

Răspuns :

În textul a., subiectul este adolescenții și activitățile lor preferate, iar subiectul neexprimat este "tinerii" sau "adolescenții".

În textul b., subiectul este Balena și acțiunile sale, iar subiectul neexprimat este "ea" sau "Balena".

În textul c., subiectul este părintele Trandafir și caracteristicile sale, iar subiectul neexprimat este "el" sau "părintele Trandafir".