după Eugen Jianu Cum, nu ştiaţi că vântul spune poveşti? înseamnă că nici astă primăvară, nici astă toamnă nu i-aţi ascultat şuşotelile din fâneaţă ori din frunzişuri! Sau nu l-aţi înţeles, socotind că vine şi pleacă aşa, hai-hui, jucându-se de-a prinselea. Mare meşter povestitor este vântul! M-a învăţat bunicul să-i ascult şoapta şi să i-o înţeleg. - Vin de departe, de peste mări şi ţări, oho! Câte n-am văzut eu pe unde am colindat, că drumurile îmi sunt lungi şi nu de puţine ori ocolite. M-am oprit oleacă într-o pădure şi am luat aminte la cele ce spun tufanii şi copacii atunci când îşi clatină frunțile! Am plecat mai departe zǎbovind asupra câmpiei unde am şuşotit cu lanurile, port vara solia roadelor bogate ale grânelor, iar toamna pe cele ale porumbului. Mă mai odihnesc şi eu că de, acela care umblă mult osteneşte şi el. Atunci mǎ aciuez prin vreo livadă, acolo trag câte un pui de somn, sorbind aroma vreunei piersici ori a unui măr. Pornesc din nou şi urc până sus pe crestele cele mai înalte ale munţilor, cobor apoi văile din izvor în pârâu, apoi mai departe pe râuri, până la marea încreţită de valuri cu coame înspumate. lau un susur cu mine şi-l port, il port şi îl cânt... Şi uite aşa, azi aici, mâine colea, pretutindeni şi nicăierea! Ba un alint, ba o doină, numai să stațţi şi să mă ascultaţi! Astăzi dimineaţă era şi el mai altfel decât a fost până acuma. Parcă mai posomorât, mai îngândurat, nu-şi mai afla astâmpărul. - De-acuma, gata, mi-a trimis vorbă din lăcaşul lui de Miază-Noapte fratele meu cel mare: crivăţul. Şi-a tocmit telegarii, şi-a încordat trâmbiţele şi şi-a pregătit tobele. El are să domnească peste iarnă, are să-nvălmăşească omăturile, ridicând nămeţi şi troiene. Ei, după o vreme are să ostenească şi el. Atunci ai să ieşi afară şi ai să te dai cu săniuţa.​