Răspuns :
Răspuns:
Care este folosul participării la Sfânta Liturghie? Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că întotdeauna la Sfânta Liturghie sfinții îngeri, care stau de față și se roagă pentru noi și împreună cu noi, scriu de fiecare dată pe cei care intră în biserică și se înfățișează cu numele lor înaintea lui Dumnezeu. De fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie suntem în împărăția lui Dumnezeu,pentru că la începutul Sfintei Liturghii preotul zice: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin. La Sfânta Liturghie ne rugăm pentru cei vii,dar și pentru cei morți, pentru cei prezenți dar și pentru cei care nu pot participa, îi mulțumim pentru binefacerile pe care le știm, dar și pe care nu le știm. La Sfânta Liturghie ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului: „Cel ce mănâncă Trupul Meu petrece întru Mine și Eu întru el”, dar ne împărtășim și de cuvântul lui Dumnezeu:f ericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-L păzesc pe el”. Și tot la Sf. Liturghie ne împărtășim prin miride-care sunt firimituri mici de pâine care se așează de-a dreapta și de-a stânga Sfântului Agneț, pe sfântul disc, pomenindu-se vii și morții, iar după împărtășanie aceste firimituri se toarnă în potir pentru ca cei pomeniți, cei vii, dar și cei morți, să se cuminece și ei cu Trupul și Sângele Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Religie. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.