Şoarecele şi pisica Un şoarece de neam, şi anume Raton, Ce fusese crescut sub pat la pension, Şi care în sfârşit, după un nobil plan, Petrecea retirat într-un vechi parmazan, Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici, Cotoi care avea bun nume-ntre pisici. Cum că domnul Raton îndată s-a gândit Să o ia la picior, nu e de îndoit. Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ, it, Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt, Începu a striga: "De ce fugi, domnul meu? Nu cumva îți fac rău? Nu cumva te gonesc Binele şoricesc cât de mult îl doresc Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu! Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei, Şi că aveţi cuvânt să vă plângeți de ei; Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lo Veneam să vă slujesc, de vreți un ajutor. Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc, De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc." La ǎst frumos cuvânt, Raton înduplecat, Văzând că Dumnezeu de martor e luat, Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni ​