URGENT!!!!! redacteaza un text argumentativ in care sa argumentezi daca marturisirea propriilor sentimente poate sau nu poate fi o forma de eliberare sufleteasca valorificand textul citat cati si raportandu-te la experienta culturala sau personala

De când ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea, ci şi liniştea şi sănătatea mea. Dureri reumatice am început a
simţi în picioare, însoţite ca totdeauna de dese bătăi de inimă. Nu este, nu poate fi mai mare deosebire decât între
mine acum două săptămâni şi între mine astăzi. De unde eram cu tine, fericit şi mulţumit, acum sunt singur,
nemultumit, rău dispus prin singurătate şi boală, obosit de viaţă.
Veronică, dragă Veronică, când nu m-ai mai iubi, să ştii că mor. îţi scriu târziu pentru că abia alaltăieri m-am
mutat. Adaogă pe lângă asta, că abia în ziua de Sf. Dumitru am găsit casă, c-am trebuit să-mi mut lucrurile din două
locuri, că pe lângă aceasta s-a mutat şi redacţia şi tipografia, apoi că am zilnic de lucru pe lângă tribulatiunile* mele
personale şi vei înţelege de ce am preferat a nu-ţi scrie, decât a-ti scrie în fugă.
Când gândesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi şi nu mai găsesc cuvinte să-ţi spun ceea ce de-o mie de ori
ţi-am spus: că te iubesc. Această unică gândire, care e izvorul fericirii şi al lacrimelor mele, această unică simţire care
má leagă de pământ e totodată şi izvorul îngrijirilor mele.
Veronică dragă, au n-am fost noi prea fericiţi într-o lume, în care fericirea nu poate exista? Este în lumea asta
destul loc pentru atâta iubire câtă o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie
pentru care cată să fim pedepsiţi? Se potriveşte amorul şi suferintele noastre cu o lume în care basseta *, invidia,
răutatea domnesc peste tot şi pururea?
Şi când gândesc că-n viata mea compusă din suferinţe fizice şi rele morale ca o exceptie tu mi-ai dat zile
aurite, pot crede în dăinuirea acestei excepţii?
Dulce şi dragă Veronică, doresc ca amorul unui nenorocit ca mine să nu fi aruncat o umbră în viaţa ta senină, in
sufletul tău plin de veselie precât e plin de un gingaş şi nesfârşit amor. Iubeşte-mă şi iartă-mi păcatele [...). De
acuma-ti voi scrie mai des, deşi sărmanele foi sunt departe de-a plăti o singură îmbrăţişare a ta - dulcea mea copilă.
Am sărutat cel puţin această foaie care va intra în mâinile tale cele mici, de la cari-şi aşteaptă toată fericirea​