Textul 1 În curte apăruse în zilele următoare un cățel maidanez găsit repede de Sada prin vecine, chiar de la prima întrebare. În vreme ce Octavian era la Atelierele CFR, pierzând, după părerea Corneliel, toată distracția, spălară cățelul la cişmea, îl uscară într-un prosop care rămase al lui şi Sada il pudră apoi cu praf împotriva puricilor. Cum pudrez eu plăcintele, observă fetiţa. Să nu pui mâna pe el până mâine! fi pusese Sada în vedere, aplecându-se până sub nasul ei, vårându-i în față degetul arătător pe care-l scutura cu seriozitate, astfel încât Cornelia să înțeleagă că nu era de gluma. Fetița il plimbase tot restul zilei prin curtea de la Dunăre, printre cotețele găinilor din spatele casei şi pe sub piersicii sălbatici dinspre strada Portului 2, mergând ea înainte şi cățelul pe urmele paşilor ei. [...] Octavian încropi un cotet mare, mai degrabă pentru câinele în care urma să se preschimbe când avea să crească decât pentru mogâldeaţa aceea cafenie cu şosete albe, nedezlipità de picioarele Corneliei. Cățelul primi numele de Zmeu şi două castroane vechi de tablă, unul pentru apă şi celălalt pentru mâncare, iar în coteţ Cornelia îi strecură un capăt de preş deșirat ca să-i țină de cald şi o pereche de şosete vechi de-ale lui Octavian, făcute ghem şi legate cu sfoară, ca să aibă cu ce să se joace. - Bunica Simina a avut odată o iapă pe care o chema Zmeoaica, mi-a povestit despre ea că era lute ca vântul şi foarte deșteaptă, explicase Cornelia numele cățelului. Noaptea, când colțul mahalalei se cufundase în întuneric şi era atât de linişte, încât se auzea fâşitul Dunării, Zmeu începuse să plângă şi să schelălăie sfâşietor, cuprins pesemne de frică, de dorul după mama lui ori numai de plictiseală. Cornelia se strecurase din patul înalt şi pornise lipăind în picioarele goale afară din odaia ei, străbătuse sufrageria de pe peretele căreia neamurile priveau toată întâmplarea din fotografii înrămate, ieşise în marchiză şi de acolo privise o vreme în inima întunericului, încercând să desluşească silueta cățelului. Nu se zărea nimic. Fetița merse atunci în odaia Sadei şi a lui Octavian, deschizând uşa încetişor şi păşind pe vârfuri peste covoarele de iută. De sub plapuma făcută chiar de Sada şi învelită în cearşafuri cu colțurel cusuți tot de ea, Octavian sforăia cu bunătate. Sub privirile neclintite ale Corneliel, Sada tresări deodată şi se ridică în capul oaselor, încercând să vadă prin întunericul din odaie. - Ce-i, mamă? întrebă ea şoptit, descoperind fetița. Ti-e rău? Plânge Zmeu, răspunse tot în şoaptă Cornelia. Așa fac ei, mamă, când sunt mici. Toţi fac aşa. Hai să te culci la loc. Să-l băgăm în casă, propuse fetiţa. - În casă? ezitase Sada, privind spre muntele acoperit cu plapuma. Pentru că nu putuse culca fata cu niciun chip, Sada îşi acoperise umerii cu un şal, ieşise afară, cotrobǎise îndelung cu mâna prin cotețul prea mare, pentru că Zmeu se speriase şi se ascunsese într-un

Rezumatul textului ​