În contextul istoric, "Țara Românească" se referă la unul dintre cele trei principate românești medievale, alături de Moldova și Transilvania. Aceste principate au fost organizate într-un mod specific, cu instituții și structuri administrative care au contribuit la dezvoltarea și funcționarea statului românesc în acea perioadă.
1. Domnitorul:
- Domnitorul era conducătorul suprem al Țării Românești, având puteri depline în ceea ce privește administrarea, justiția și apărarea principatului.
- Atribuțiile domnitorului includeau menținerea ordinii publice, gestionarea afacerilor interne și externe ale țării, precum și aplicarea legii și administrarea justiției.
2. Boierii:
- Boierii erau nobilii care formau consiliul domnesc și consilii locale. Aceștia aveau un rol important în consilierea domnitorului și în conducerea afacerilor statului.
- Atribuțiile boierilor includeau participarea la procesul decizional, gestionarea proprietăților și domeniilor lor, precum și asigurarea stabilității și prosperității țării.
3. Sfatul Domnesc:
- Sfatul Domnesc era un organ consultativ format din boieri și alte personalități importante, care îl sfătuia pe domnitor în luarea deciziilor de stat.
- Atribuțiile Sfatului Domnesc includeau consilierea domnitorului în problemele de politică internă și externă, și participarea la procesul de guvernare a țării.
4. Biserica:
- Biserica ortodoxă avea un rol important în viața socială și culturală a Țării Românești, fiind implicată în educație, asistență socială și promovarea valorilor religioase și culturale.
În această perioadă istorică, puterea și autoritatea erau concentrate în mâinile domnitorului și ale nobililor, iar organizarea statului românesc se baza pe principii feudale și tradiții locale. Instituțiile administrative și politice erau concepute pentru a asigura funcționarea statului și menținerea stabilității în Țara Românească. Atribuțiile acestor instituții erau esențiale pentru dezvoltarea și stabilitatea statului românesc în acea perioadă istorică.
