👤

VERBUL-FIȘĂ DE LUCRU Se da textul: Motanul mare, negru si gros statea la soare in balcon. Jarcea şi se gândea la razele colde. TOT Deodota auzi vájoitul produs de un obiect care se apropie cu viteză. Agil, sări imediat in potru lobe slac důdyų la o porte. Era o pasare care cazuse in balcon. Tot corpul el era acoperit de o substantă neagră şi urât mirositoare. Zorbas se apropie, for pescărușa încerca să se ridice in picioare: Nu a fost o aterizare prea elegantă, micuno el. Imi pare rou, nu am putut altfell Auzi, arati groaznic Ce alpe tine? Si mirosi ingrozitor, mieună Zorbas. M-g prios o maree neagrò, se tonqui pasărea. Nu spune una ca asta. De ce nu zbor până la Gradina Zoologică? Acolo sunt veterinari core ar putea so te ajute Motanul o Jinse pe cap. Se cere: (text adaptat, Luis Sepulveda-Povestea unel pescăruşe şi a motanului care a învăţat-o să zboare) 1. Identifică toate verbele din text, subliniindu-le apol analizează-le stabilind pentru fiecare: numărul (singular sau plural), persoana (I,II sau III), timpul (trecut, prezent sau vitor) şi forma (afirmativa sau negativă). 2. Transcrie trei verbe la timpul prezent, din text, la alegere şi trece-le la timpul trecut, apoi viitor. 3. Transcrie 3 verbe, din text, la alegere, la forma afirmativă şi notează-le forma negativă. 4. Alcătuieşte propozitii cu următoarele verbe: stătea, al, nu am putut. 5. Alcătuieşte propoziţii în care: a) verbul ,,incercă, să fie la persoana I, numărul singular, timp prezent, formă afirmativa; b) verbul ,,miroşi, să fie la persoana II, numărul plural, timp trecut, formå negativă; c) verbul,zban,, sa fie la persoana III, numărul singular, timp viltor, formă negativă CLASA​

Răspuns :

Răspuns:

1. Am subliniat toate verbele:

Motanul mare, negru și gras stătea la soare în balcon. Torcea și se gândea la razele calde. Deodată auzi vâjâitul produs de un obiect care se apropia cu viteză. Agil, sări imediat în patru labe și se dădu la o parte. Era o pasăre care căzuse în balcon. Tot corpul ei era acoperit de o substanță neagră și urât mirositoare. Zorbas se apropie, iar pescărușa încercă să se ridice în picioare:

Nu a fost o aterizare prea elegantă, mieună el.

Îmi pare rău, nu am putut altfel!

Auzi, arăți groaznic. Ce ai pe tine? Și miroși îngrozitor, mieună Zorbas.

— M-a prins o maree neagră, se tângui pasărea.

Nu spune una ca asta. De ce nu zbori până la Grădina Zoologică? Acolo sunt veterinari care ar putea te ajute.

Motanul o linse pe cap.

Analiza verbelor:

  • stătea, torcea, se gândea, auzi, se apropia, sări, se dădu, era, căzuse, era acoperit (forma pasivă), se apropie, încercă, mieună, a prins, se tângui, linse = numărul singular, persoana a III-a, timpul trecut, formă afirmativă
  • să se ridice = numărul singular, persoana a III-a, timpul prezent, formă afirmativă
  • nu a fost = numărul singular, persoana a III-a, timpul trecut, formă negativă
  • îmi pare rău = numărul singular, persoana I, timpul prezent, formă afirmativă
  • nu am putut = numărul singular, persoana I, timpul trecut, formă negativă
  • auzi, arăți, ai, miroși = numărul singular, persoana a II-a, timpul prezent, formă afirmativă
  • nu spune, nu zbori = numărul singular, persoana a II-a, timpul prezent, formă negativă
  • sunt, ar putea, să ajute = numărul plural, persoana a III-a, timpul prezent, formă afirmativă

2. Transcrie trei verbe la timpul prezent, din text, la alegere şi trece-le la timpul trecut, apoi viitor.

  • am ales la timpul prezent: „auzi”, „arăți”, „nu zbori”
  • timpul trecut: „auzea” / „a auzit”, „arăta” / „a arătat”, „nu zbura” / „nu a zburat”
  • timpul viitor: „va auzi”, „va arăta”, „nu va zbura”

⚠ la trecere verbelor la alt timp, păstrăm același număr, aceeași persoană și aceeași formă (negativă sau afirmativă)

3. Transcrie 3 verbe, din text, la alegere, la forma afirmativă şi notează-le forma negativă.

  • am ales la forma afirmativă: „torcea”, „să se ridice”, „ar putea”
  • forma negativă:  „nu torcea”, „să nu se ridice”, „nu ar putea”

⚠ forma negativă se obține prin adăugarea cuvântului „nuînaintea verbului (după conjuncția „să”)

4. Alcătuieşte propozitii cu următoarele verbe: stătea, auzi, nu am putut.

  • Copilul stătea liniștit, ascultând povestea bunicii.
  • Profesorul auzi o mare gălăgie la noi în clasă.
  • Nu am putut rezolva aceste probleme de matematică.

propoziție = enunț cu un singur predicat

5. Alcătuieşte propoziţii în care:

a) verbul ,,încercă” la persoana I, numărul singular, timp prezent, formă afirmativă = „încerc

  • Încerc de multă timp rezolvarea acestei probleme

b) verbul ,,miroşi” la persoana a II-a, numărul plural, timp trecut, formă negativă = „nu miroseați

  • Nu miroseați niciodată trandafirii din parcul școlii.

c) verbul „zbori” la persoana a III-a, numărul singular, timp viitor, formă negativă = „nu vei zbura

  • Nu vei zbura la vară spre Tenerife?

Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.


Wix Learning: Alte intrebari