Răspuns:
Asfaltul fierbinte se întinde pe șosele, sub soarele arzător. Oamenii se grăbesc, fugind într-o goană nestăvilită, încercând să ajungă la destinațiile lor. Picioarele lor bat ritmul nesfârșit al asfaltului, iar pământul rămâne tăcut, privind de la distanță agitația și graba noastră. În această cursă a vieții, asfaltul devine calea noastră, iar fugitul nostru ne poartă într-un dans frenetic pe acest covor modern. Dar, în adâncul inimilor noastre, pământul ne cheamă, ne amintește de rădăcinile noastre și de legătura noastră cu natura. În ciuda asfaltului și a fugii, nu trebuie să uităm niciodată să ne întoarcem la pământ, să ne conectăm cu esența noastră și să ne găsim echilibrul în mijlocul haosului urban.
