Răspuns:
În mijlocul unui câmp de grâu bătut de vânturi,
Stă singuratică, o bătrână cu gâște albe, purtătoare de taine.
Pe câmpul vast, pictura vieții se desfășoară,
Cu umbrele trecutului și lumina speranței.
Bătrâna cu pletele argintii ca razele lunii,
Își ține gâștele în grijă cu dragoste și răbdare,
Ca o mamă ce veghează asupra copiilor săi,
Înțeleaptă și plină de gingășie în purtare.
Gâștele, albe ca fulgii de zăpadă în răsărit de iarnă,
Își croiesc drum printre spicele de grâu cu dibăcie,
Simbol al purității și al libertății fără margini,
În dansul lor tăcut, ca o melodie fără vârstă.
În tabloul lui Grigorescu, natura prinde viață,
Cu nuanțe și umbre ce dau profunzime și farmec,
Ca un poem ce îmbină trecutul cu prezentul,
Într-o simfonie de frumusețe și măreție fără de seamăn.
