6. Ce soluție ai fi găsit tu dacă ai fi fost în locul bătrânului meşter? Text: A fost odată un rege care nu avea decât o singură fată. Și cum era doar una la părinți, tatăl ei o răsfăța fără margini, împlinindu-i toate poftele, care mai de care mai trăsnite. Și într-o bună dimineață, pe când se plimba în grădina palatului, rămase cu privirea asupra perlelor de rouă care pâlpâiau pe florile și pe frunzele din jur. Îi veni o idee și alergă într-un suflet la tatăl ei, cu gândul să-i îndeplinească și această dorință:

— Tată, dă poruncă să mi se facă o coroniță din picăturile de rouă. Sunt mai frumoase și mai sclipitoare decât perlele adevărate!

Tatăl ei, știind bine că asemenea ispravă nu se poate, încercă în fel și chip să-i schimbe gândurile, dar fata atâta îl rugă și atâta plânse, încât bietul se lăsă convins de ea și dădu poruncă să i se facă prințesei coroniță din perle de rouă.

Au fost aduși la palat cei mai pricepuți giuvaiergii din ținut și cei mai năstrușnici. Și la cerința prințesei, li s-a spus că acela care va izbuti va primi zece saci cu galbeni, iar cei ce nu vor fi în stare, după trei zile și trei nopți, vor plăti cu capul.

Giuvaiergiii ascultară cele spuse și în gând își rosteau rugăciunea cea din urmă. O jale și o întristare adâncă domneau în tot regatul. Se sfătuiră în ce chip ar putea să scape de năpastă. Cel mai bătrân dintre ei grăi astfel:

— Eu vă scap de urgie! Fiți pe pace și duceți-vă liniștiți la casele voastre. Aveți încredere în mintea mea, că a avut mai multe de judecat decât voi!

A treia zi de dimineață se duse să-i vorbească regelui:

— Prealuminate! Eu mă ofer să-i fac fetei tale o coroniță de rouă, dar perlele de rouă să le iau din mâna ei.

Regele pricepu vorbele cu tâlc ale bătrânului giuvaiergiu și se învoi, sperând ca astfel fata lui să devină mai înțeleaptă. Așa că o chemă pe fată și îi spuse dorința giuvaiergiului.

Auzind fata că i se face pe plac, nici nu judecă prea mult cererea bătrânului giuvaiergiu și se arătă încântată. Ba chiar se grăbi să-l poftească, emoționată, în grădină.

Bătrânul o urmă, iar copila încercă să ia câteva picături de rouă de pe frunze, dar ele, cum era și firesc, i se risipiră în palmă. Și la fel se întâmpla și cu altele, de câte ori încerca.După o zadarnică strădanie, în care prințesa încerca mereu, văzând cum se risipeau și se pierdeau în palmă picăturile de rouă, se uită la giuvaiergiul cel bătrân și apoi la tatăl ei și, îmbujorată de rușine, se aruncă în brațele tatălui, făgăduindu-i că de acum încolo nu avea să-i mai ceară ceva exagerat.
Bătrânul luă galbenii de la rege, dăruiți drept mulțumire pentru lecția dată fetei lui, și se grăbi să-i împartă cu ceilalți giuvaiergii, cărora nu le venea să creadă că, pe lângă norocul de a fi scăpați de moarte, deveniseră și înstăriți.​