Clasicul, modernul și actualul Caragiale a ”îmbrăcat” în haină artistică defectele, prostia, snobismul... în general viciile umane, lăsându-ne nouă, o adevărată capodoperă prin întreaga sa creație.
O noapte furtunoasă este una din piesele care ilustrează moravurile de mahala de la periferia Capitalei , cu scandaluri și ”ambițuri” de familiști, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patimă.
Printre multe alte situații în care comicul alături de ironie stârnește râsul, ne vom opri la comicul de nume.
- Jupan Dumitrache Titircă - este stăpânul, conducătorul familiei și al prăvăliei de cherestea. Cuvântul "jupan" este un titlu onorific de politețe, devenit aici prenumele personajului, ceea ce sugerează satisfacția bărbatului că "s-a ajuns", parvenind pe scara socială la statutul onorabil de "negustor".
Rică Venturiano - june-prim, aventuros, cuceritor de inimi, amorez (aventura = escapada);
Veta si Zita - nume tipice de țațe, de mahalagioaice;
Nae Ipingescu - numele ilustrează profesia de "ipistat", așa cum este prezentat de Caragiale, cuvântul arhaic "epistat" însemnând persoana cu cel mai mic grad de ofițer de politie;
Apoi ne putem opri la comicul de limbaj care face deliciul spectatorului, auzindu-le sau spuse de personajele piesei; astfel găsim pronunție greșită: "levorver", "bagabont", "amploiat", "ambit", "ceferticat medical;
sau amestecul ridicol al cuvintelor de jargon cu limbajul de mahala: "eram ambetata absolut", "așa deodată, sanfaso", "Uf! Țățico, mașer, bine că m-a scăpat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul!", "Ei, Doamne, țațo, parol, știi ca eși curioasa!", "Merg numai așa de un capriț, de un pamplezir", "Ei! țațo, eu mă duc, bonsoar, alevoa."
Așa cum el însuși subliniază, a avut un spirit de observație extraordinar desăvârșit în relevarea moravurilor politice și al al vieții în toate zonele ei sociale: "Eu nu scriu decât despre viața noastră și pentru viața noastră, căci alta nu cunosc și nici mă intereseaza".
