Titlu: "Ştietot nu ştia chiar tot!..."
Într-o dimineață senină de primăvară, în micul sat Piticot, copiii se adunaseră în jurul bătrânului Ştietot, cunoscut pentru înțelepciunea sa. Printre glume și zâmbete, cei mici îl provocau să le spună cele mai incredibile povești și să răspundă la cele mai complicate întrebări.
"Ştietot, spune-ne o poveste!" strigă vesel unul dintre copii.
Bătrânul zâmbi și începu: "A fost odată ca niciodată, într-o pădure fermecată, un lup isteț și un iepure viclean..."
În timp ce Ştietot povestea, copiii îl ascultau cu ochii mari și inima plină de emoție. Povestea era plină de aventură și învățăminte, iar fiecare personaj era o lecție în sine.
La un moment dat, unul dintre copii întrebă: "Ştietot, de ce cerul este albastru?"
Bătrânul zâmbi înțelept și începu să explice, folosind termeni simpli și exemple concrete, astfel încât fiecare copil să înțeleagă.
Pe măsură ce soarele urca pe cer, păsările cântau și florile își desfășurau petalele, atmosfera devenea tot mai magică. Copiii se bucurau de fiecare moment alături de Ştietot, simțindu-se în siguranță și înțeleși.
În timp ce apusul își lăsa amprenta pe cerul înstelat, copiii își luau rămas bun de la Ştietot, promițând că se vor întoarce să-l asculte și să-l învețe mereu lucruri noi.
Cu inima plină de recunoștință și înțelepciune, bătrânul privi în urma lor și zâmbi. "Ştietot nu ştia chiar tot," își spuse el cu blândețe, realizând că și el avea multe de învățat de la copiii curioși și plini de viață.
