precizati stilul funcțional în care se încadrează textele următoare și precizați câte 3 trăsături specifice fiecăruia: a) ,,Bacteriile sunt organisme unicelulare sau coloniale, răspandite pretutindeni in natură: in sol, in apa, in aer, in corpul plantelor, animalelor si al omului. O celulă bacteriană este formată din: perete celular, membrană, citoplasmă şi substanţă nucleară difuză, numită nucleoid. La exteriorul peretelui celular, unele bacterii pot fi inconjurate de o capsulă gelatinoasă." (,, Regnul Monera") b) ,,Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc,stele le scapără-n cale, Apele plâng clar izvorând din fântâne, Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine." (,,Sara pe deal", M. Eminescu) c),, Art. 25. (1): Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie. Art. 28 (1): Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante". (Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor) Tragedie feroviară "Aproximativ 180 de persoane au fost rănite după ce un tren de călători a deraiat în noaptea de luni spre marţi, în estul Australiei. Garnitura feroviară asigura legătura pe ruta Brisbane-Cairns şi avea la bord 157 de pasageri şi un echipaj format din 7 persoane. Șapte dintre cele nouă vagoane ale garniturii au deraiat într-o zonă în care viteza trenului a fost estimată la 151 de jm la oră. O anchetă a fost declanşată pentru a se determina cauzele accidentului." (Ziarul,, Libertatea")
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.