Răspuns:
Într-o dimineață de primăvară, natura se trezea la viață în peisajul din poezia Otiliei Cazimir. Soarele răsărea timid peste dealuri, încălzind pământul și aducând cu el o lumină blândă și plină de speranță. În grădina mea, mugurii începeau să se deschidă, dezvăluind petale delicate și parfum dulce, iar iarba proaspătă își întindea firele verzi către cer.
În mijlocul grădinii, un copac înflorit se ridica mândru, iar păsările cântau cu veselie în ramurile lui, anunțând venirea primăverii. Aerul era încărcat cu arome proaspete de flori și de iarbă, iar vântul adia ușor, mângâindu-mi obrazul cu delicatețe.
Pe malul râului ce curgea în apropiere, frunzele de pe copaci începeau să prindă viață, iar pe suprafața apei se oglindea cerul albastru și soarele strălucitor. În zare, munții își dezveliseră vârfurile încă acoperite de zăpadă, iar verdele crud al pădurii era tot mai vizibil pe măsură ce natura se trezea la viață.
Privind această panoramă a primăverii, inima mea era cuprinsă de bucurie și recunoștință. Emoțiile mele erau ca o melodie de primăvară, plină de armonie și de optimism. Mă simțeam într-adevăr binecuvântat să pot contempla frumusețea naturii în acest moment magic, când totul părea să renască și să se reinventeze într-o simfonie perfectă a vieții.
