Este lună plină ici colo pe cer, iar în lumina argintie a ei, norii par să danseze cu o grație aparte, ca niște ghemotoace pufoase de lână, tandri și jucăuși. În liniștea dezlănțuită a nopții, tocănelul doarme după ușă, iar în adierea vântului, frunzele se mișcă ușor, ca într-un dans al umbrelor. Bănică iese la poartă, simțind că luna îl îmbrățișează cu razele sale argintii, și urcă cu grijă pe Cocoșul de lemn, un cal masiv cu ochi plini de înțelepciune și o blană care strălucea sub lumina lunii. Pe măsură ce se îndepărtau de casă, învăluiți în misterul nopții, peisajul rural își dezvăluia frumusețea sa simplă, dar fermecătoare. În aerul rece al nopții, Bănică respiră adânc, simțindu-și plămânii umplându-se cu prospețimea și vitalitatea nopții. Împreună cu Cocoșul de lemn, el se aventura în această călătorie spre necunoscut, către orizonturi noi și posibilități infinite. Pe drumul de piatră, copitele calului băteau ritmul călătoriei lor, iar sunetul regulat îi îmbia să se lase purtați de farmecul nopții. În timp ce pătrundeau tot mai adânc în întunericul pădurii, Bănică simțea că este parte dintr-o poveste veche, căci luna și stelele păreau să vegheze asupra lor, ghidându-i în călătoria lor prin tainele nopții.
