👤

sanie de vasile alecsandri pastel rapid va rog!!!​

Răspuns :

Zi cu soare, ger cu stele!.. Hai, iubită, la primblare.
Caii muşcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
Săniuţa, cuib de iarnă, e cam strâmtă pentru doi..
Tu zâmbeşti?.. Zâmbirea-ţi zice că e bună pentru noi.

Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania uşoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuieşte; caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

https://www.versuri.ro/w/7417
Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare
Se văd insule de codri, s-aud câini la vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar
Saltă-o veveriţă mică pe o creangă de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
Crengile-aninate-n cale ning steluţe şi se-ndoaie.
Iată-o gingaşă mlădită cu şirag de mărţişori..
Tu o rupi?.. Ea te stropeşte cu fulgi albi răcoritori.