5 Mireasma primaverii 106 ************** Zâmbetele Pământului după Nestor Urechia Ninsoare şi ger... Zăpada scârţâie sub pasii omului, trosneste călcată de rotile carelor şi sclipeste în soare ca un urias roi de licurici. Toate casele aveau stresinile cu turturi, pe când stâlpii ulucilor poartă căciuli de nea Pădurea este împodobită cu dantele albe. Pânza apelor stă încremenită într-o pâtura pufoasa numai un pârâiaș din miezul codrului, izvoraș căldut, îşi picura un firicel ca o suveicuţă cât un ac de subţirică și se mlădie, serpuieste, se înconvoaie printre bucăți de gheaţă Baba larna îşi privește cu admirație bijuteriile de gheată și Bubu, încântată, îi multu meşte fratelui Ger că i-a meșterit atâtea minunăţii. Ziua sclipesc diamante pe pământ; noaptea lucesc briliante pe cer. Toate vietuitoarele s-au adăpostit, care pe unde a găsit adapost împotriva gerului. Raze căldute, mesageri ai Primăverii, o urmăresc pe Baba lama și fi zdrenţuiesc ves mintele argintii. Temătoare, Bătrâna Anului îşi ascunde straiele prin locuri umbrite. Intr-un loc ce nu se poate arăta, că este o tăinuită sfântă, într-o pesterá adânc cu- fundată în pământ, stau făpturi în nemişcare. Un mos cu barbă albă, lungă până la glezne, doarme dus, sforăind strasnic. Jur-împrejur, dorm o multime de copilași, care lungit, care încovrigat. Bătrânul este Moş-Pământ, cei din juru-i sunt florile lui, Zâmbetele Pământului. lată că un băietas, sprijinit cu capul pe o rădăcină, începe să se miște. Deschide un ochi, apoi celălalt, se scoală, se întinde, strănută, cască. Privirea-i cade asupra mosneagului. Se duce la el, îi sopteşte: - Moș-Pământe... Moş-Pământe... Aş! Doarme buştean... nu má aude! Băieţelul se aplecă şi-i țipă în ureche: Moș-Pământe... Scoală, că Baba larna se găteste de ducă și curând va sosi Primăvara! Ţi-ai găsit! Să tai lemne pe el, că nu se deșteaptă. Toate bune, dar eu, ghiocelul, pre- vestitorul Primăverii, nu mai pot trântori în adormire. Eu am misiunea specială ca în fiecare an să vestesc lumii întregi că natura se trezește din lungul somn al iernii. Trebuie să plec, să-mi împlinesc menirea. Rămâneți cu bine, somnoroşilor, şi tu, Stăpâne! Ghiocelul o ia pe rădăcina unui copac, se suie, se suie și iată-l sus. Ce ger! Dar eu sunt friguros. Am să-mi învelesc tulpina în zăpadă și-o să-mi țină de cald. Numai capul îl voi scoate pe deasupra. Ghiocelul se depărtează, înălțându-se spre razele blânde care-l chemau afară. Dedesubt urmează tăcerea sfâşiată de sforăiturile lui Moș-Pământ. Somn și iarăși somn. Și trec zile, și trec zile... Dar iată că, din rândul celor culcați în peşteră, se scoală o fetişcană rumenă la obraz Se apropie de moş şi-l scutură de un brat, şoptindu-i: Stăpâne, få ochi, că sosește Primăvara! Dar bătrânul mârâie, se întinde şi mormăie: - Hm!... Hm!... Da... da...vine... da... Se deşteaptă de-a binelea. Tiii! Dar știu că am dormit... Cine mi-a stricat somnul? -Bine, dar nu singura Ghiocelul? la-l de u I-a răbdat inima sa mal stea -Del Se cheamă ca Ei, fetito, trebuie sa-i deste destepte? Ca s-au si sc zbenguindu-se, ca nişte p Sărutăm mainte - Cu noroc vă fie Acum trebuie să vă fac Eu, Moş-Pământe, Măseaua-Ciutei. - Tu, fetito? la să-ți văd ochisorii... Și ce vrei? - Vreau să plec colo, sus. la rând... Si mosul li chea Brânduşa, Vioreaua C Mierea-Ursului, Märgánta Asal Sunteţi cu toatel si damice făpturi ale gálăşenie, să înmire De-abia si-a curge tárână, se fam - Primavara întreagă să pregăti Pământului din fie -lată, plec - Umblati S-a pornit răsuflǎtoare. Aic o îmbrăţişează, Încep a stâncă. Un ciob Si se Cu to Dar Mos-P VOC suveicuţa a trántor crainic: menire: alai: mu sipotel apa un​