B.Redactează un text de minimum 150 de cuvinte,în care să argumentezi dacă lectura poate sau nu să contribuie la îmbogățirea orizontului,cultural,raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Bucureștiul meu,cât și la experiența culturală și personală.

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

- formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei şi formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte

utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuaţie), aşezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte. 6 puncte

În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus.


De obicei, către sfârşitul săptămânii, după-amiaza, mergeam de mână cu părinții mei la doctorul Vasile Voiculescu, unde gazda avea obiceiul să le citească invitaților săi (Vladimir Streinu şi soţia, Sandu Lăzărescu, doctorul Nini Radian) fie câte un poem cald din ciclul „Inchipuitelor sonete ale lui Shakespeare" în traducere imaginară, fie o povestire fantastică scrisă de curând. De pe strada noastră, urcam panta străzii Salvator, traversam strada Uranus, mergeam agale pe strada Sirenelor, coboram Dealul Spirii către cartierul Cotroceni, afundându-ne pe trotuarele umbrite de coroanele copacilor bătrâni, până ajungeam pe strada Dr. Staicovici. Suiam scările unei case cu demisol şi parter care, văzută de afară, avea un aspect modest. Doctorul, scund, cu înfăţişare de monah, cu părul lung şi barbă albă, ne întâmpina la uşă, strângându-ne mâinile cu degetele lui reci și nervoase. Pe toate laturile camerei lui se înălţau până sus rafturi cu volume ale căror coperți păreau să alcătuiască motivele

ornamentale ale unei ţesături vechi în culori ca de covor, variind de la roşu stins la măsliniu şi galben veşted. Lângă patul îngust, rezemată de un vraf de cărți, pe noptieră, licărea o icoană. Ne aşezam pe fotelurile cenuşii din jurul biroului şi eram poftiți mai întâi să ronţăim miezuri de nuci cu stafide, aşezate dinainte pe farfurioare, în dreptul fiecăruia. În încăpere era frig în toate anotimpurile, dar senzația accentuată de răcoare dispărea treptat, pe măsură ce doctorul Voiculescu ne citea. Atunci, sub vraja vocii lui muzical-scormonitoare, nuanțele ofilite ale mobilei, umbrele şi melancolia emanată de ambianță se estompau şi odaia se umplea de ardoarea unei imaginații care ne răpea ființele până la pierderea respirației. Lectura povestirilor „Schimnicul", „Capul de zimbru" şi „Pescarul Amin", în răstimpul unor seri de neuitat, mi-a revărsat în poalele minţii o bogăţie pe care nu o puteam compara, la vârsta de 9 ani, decât cu cea din peştera lui Aladin.

Monica Pillat, „Bucureştiul dintr-un album al anilor '50-60", în vol. Bucureştiul meu, coord. Gabriela Tabacu