Răspuns:
În inima acelei păduri bătrâne, răscoleam adâncul pământului cu pași domoli, învăluiți de miresme calde și de tăcerea plină de taine. Copacii, străjeri mândri ai veacurilor, se înălțau spre cer ca niște coloane de o catedrală naturală, iar lumina filtrată prin frunzișul lor crea un joc de umbre și lumini ce dansau blând pe covorul de frunze moale. În timp ce mă îndreptam printre trunchiuri încovoiați de vreme, simțeam că fiecare suflare a vântului aducea cu sine ecouri ale unei istorii vechi, a unor povești nespuse. șuierul lor adânc părea să fie glasul pădurii, o cântare lină a naturii, ce mă invita să mă pierd în farmecul ei și să descopăr tainele ascunse ale acestui univers ancestral.
