Răspuns:
Iarna întârziase mult în anul acela; uneori părea că vrea să-și ia tălpășița, dar se răzgândea și iar și iar încâltorea pe sus nori de cenușe, și împroșca cu mielușei când nu mai putea să scuture zăpada din cojoace.
Vânturile de la miazănoapte scăpau cu tot mai multă greutate din închisorilelor, dar când se vedeau slobode se răzbunau pe toată lumea: tăiau obrajii ca niște plesne de bici nevăzute, învinețeau mâinile copiilor, înlăcrămau ochii bătrânilor, șuierau prin streșini să sperie vrăbiile care, ademenite de-o ochire de soare, începură să ciripească de, toate deodată, tot spunând că vine primăvara.
Zile de-a rândul se purtă tăzboi mare prin văzduh până ce birui primăvara. Norii grei și întunecați fură alungați spre miazănoapte de vântul de la miazăzi, și într-o zi-două cerul rămase curat ca lacrima, de-a dragul să se plimbe, pe drumul lui, soarele cel tânăr, vărsându-și argintul peste lume.
Întârziată, se grăbea acum și primăvara să câștige ce a pierdut. Dintr-o zi într-alta înverzeau luncile și răzoarele tot mai tare și, într-o bună dimineață, Anicuța rămase încremenită când deschise ușa grădinii: văzu un covor nesfârșit de floricele galbene, una într-alta încât abia încăpeau.
