Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe atunci în Podu' Mogoşoaii, deasupra unei tapiterii,
într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă mare de brad, cărți multe, ticsite pe nouă polite lungi ca de
vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colt, ş-un cufăr vechi, pe pereți nici o cadră. Poetul era singur,
într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul care m-a condus îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau "tu". Am stat aproape o oră,
în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra unui nou mod de a se măsura iuțeala apelor. Sfiicios, mă uitam la
Eminescu, şi mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, undulat, de sub care se dezvăluia o frunte mare, palid la faţă,
cu ochii adormiti, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de o nespusă bunătate şi melancolie
Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, un fluid de viaţă şi
de emoţiune, care uneori te înfioară ca nişte acorduri curioase, neaşteptate.
Din ziua aceea am căutat să mă împrietenesc cu el. Mâncam adesea la acelaşi birt şi multe seri ni le petreceam împreună
„vorbind rău de lume" şi fumându-ne dejunul şi prânzul de a doua zi. El era pe atunci redactor la ziarul "Timpul". Conştiincios şi muncitor
peste măsură, de multe ori Eminescu ducea singur greutăţile gazetei. Câte nopţi petrecute cu condeiul în mână! Ş-a doua zi, palid,
nepieptanat, plin de cerneală pe degete, c-un teanc mare de manuscris intra în tipografie, unde rânduia materia, redacta informații, făcea
corecturi, şi numai seara, când gazeta începea să se vânture la roată, atunci îşi aducea şi el aminte că e trudit şi n-a mâncat nimic în
ziua aceea. [...]
Când veneau căldurile nesuferite ale verii, patronii de la Timpul" plecau toţi pe la băi. Eminescu stătea neclintit în Bucureşti,
mistuindu-se şi luptând până la jertfă pentru onoarea şi triumful altora, soldat credincios şi nefericit. [...]
Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor.
(Al. Vlahuţă - Amintiri despre Eminescu)
1.
2.
3.
Explică sensul din text al expresiei peste măsură.
6 puncte
Identifică două secvente care contin elemente de portret fizic ale lui Eminescu. 6 puncte
Numește un sentiment pe care îl transmite Al. Vlahută, în fragmentul de mai sus, față de M. Eminescu, justificându-ți răspunsul cu o
secvenţă semnificativă.6 puncte
4.
Menţionează două dintre preocupările comune ale celor doi prieteni (Eminescu şi Vlahuță). 6 puncte
5. Comentează, în 30-50 de cuvinte, afirmația: Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor. 6 puncte