AND Valea cu fluturi, cu păsări şi cu flori după Fănuş Neagu Bănică se sculă înainte de miezul nopţii şi se uită pe fere trå. Sus, in cer, Luna bucălată certa o stea verde, cu codite -Să nu te mai prind că-ti bagi nasul in copca pe care a ficut-o in Dunărel Era o noapte liniştită de la sfârşitul lui februarie. In noop tându-se pe fereastră. In clipa aceea, Luna se schimba int tea asta o să se întâmple ceva nemaivăzut, îşi zise băiatul, fată cu un voal alb şi lung, care cobora încet prin vazduh. Din copcă ieşi un pitic dolofan, cu şalvari portocalii, tu ceşti, cu cizme roşii şi o scufie galbenă cu ciucuri albaştri -Du-te si adu-l aici pe Bănică! Vreau să-i arăt cel mai fr mos lucru, fiindcă el a salvat de la inghet nişte lebede, surorile mele! zise Luna. Piticul veni spre casa băiatului, îngenunche pe ultima treaptă a scărilor şi spuse: -Domnule, vă invit să mergeți cu noi, să vă arătăm mai bine primăvara. -Sunt gata, spuse Bănică şi-o porni la drum. Stelele se mişcará, sunându-şi cerceii de cleştar şi începură un cântec minunat. Steluța verde, a fata Lunii, baiatul se inclină. Luna-şi flutură părul blond, lung şi îl mângâie pe obraj care băiatul vorbea in fiecare seară, înainte de culcare, i se aşeză pe umeri şi-i spuse: -Tu eşti prietenul meu, dar nu ştiu cum te cheamă! -Bănică, răspunse băiatul. Luna porni în zbor, spre valea cu migdali şi smochini şi toţi trebuiră s-o urmeze. L-Aidi, vorbi Luna, în migdalii şi smochinii aceştia, sunt închise bucuriile primăverii. Eşti primu om care vede cum le dau drumul să umple câmpiile şi munţii! Se apropie de un migdal, il sărută şi trunchiul se desfăcu şi, din el, ca dintr-o lădiță vrăjită ies o puzderie de fluturi albi, roşii, galbeni, care se răspândiră în lumină. Fiecare migdal arunca inaltimi roţi multicolore de fluturi. Bănică privea şi ochii lui albaştri scânteiau de bucurie. -Acum, spuse Luna, o să dau drumul păsărilor. şi trecu mâna peste creştetul smochinilor şi păsările ţâşniră în văzduh. Erau atât de multe încât stuful se incâlcea la trecerea lor. Stele şi păsări şi fluturi, într-un amestec nemaipomenit, se roteau între hotarele väi /-Acum să se deschidă florile! spuse ea. Dintr-o dată, toți copacii înmuguriră şi crengile se acoperiră cu flori albe, liliachii, prin care începurá să umble albinele. Cât ai clipi, Luna luă în mâinile ei două nuiele de salcie, îl încinse pe Bănică peste şolduri şi-i zise: -Să creşti fecior înalt, cu mijlocul subțire şi mlădios ca salcia primăverii! Apoi, Luna se aplecă, il sărută pe frunte şi, într-o clipă, sui cu alaiul de stele în cer, unde e ocul ei. Bănică se întoarse în pat, rugându-l pe pitic să-i trimită un vis frumos. Vocabular​