7 după Fănuş Neagu tră. Sus, în cer, Luna bucălată certa o stea verde, c cu Valea cu fluturi, cu păsări şi cu flori Bănică se sculă înainte de miezul nopţii şi se uită pe fere - Să nu te mai prind că-ți bagi nasul în copca pe care a Era o noapte liniştită de la sfârşitul lui februarie. In noo tea asta o să se întâmple ceva nemaivăzut, îşi zise baiatul, tându-se pe fereastră. În clipa aceea, Luna se schimba int fată cu un voal alb şi lung, care cobora încet prin vazduh. Din copcă ieşi un pitic dolofan, cu şalvari portocalit, t ceşti, cu cizme roşii şi o scufie galbenă cu ciucuri albaştri. - Du-te şi adu-l aici pe Bănică! Vreau să-i arăt cel mal f făcut-o în Dunăre! mos lucru, fiindcă el a salvat de la înghet nişte lebede, surorile mele! zise Luna. Piticul veni spre casa băiatului, îngenunche pe ultima treaptă a scărilor şi spuse: -Domnule, vă invit să mergeţi cu noi, să vă arătăm mai bine primăvara. - Sunt gata, spuse Bănică şi-o porni la drum. Ajuns în faţa Lunii, băiatul se înclină. Luna-şi flutură părul blond, lung şi îl mângâie pe obra Stelele se mişcară, sunându-şi cerceii de cleştar şi începură un cântec minunat. Steluța verde, care băiatul vorbea în fiecare seară, înainte de culcare, i se aşeză pe umeri şi-i spuse: -Tu eşti prietenul meu, dar nu ştiu cum te cheamă! - Bănică, răspunse băiatul. - Aici, vorbi Luna, în migdalii şi smochinii aceştia, sunt închise bucuriile primăverii. Eşti prim Luna porni în zbor, spre valea cu migdali și smochini și toți trebuiră s-o urmeze. om care vede cum le dau drumul să umple câmpiile şi munţii! D 1 Ale da Voc a) 3 E Se apropie de un migdal, îl sărută şi trunchiul se desfăcu şi, din el, ca dintr-o lădiță vrăjită o puzderie de fluturi albi, roşii, galbeni, care se răspândiră în lumină. Fiecare migdal arunca înălțimi roți multicolore de fluturi. Bănică privea şi ochii lui albaştri scânteiau de bucurie. - Acum, spuse Luna, o să dau drumul păsărilor. Îşi trecu mâna peste creștetul smochinilor şi păsările ţâşniră în văzduh. Erau atât de multe încât stuful se încâlcea la trecerea lor. Stele şi păsări şi fluturi, într-un amestec nemaipoment se roteau între hotarele văii. - Acum să se deschidă florile! spuse ea. Dintr-o dată, toți copacii înmuguriră și crengile se acoperiră cu flori albe, liliachii, prin ca începură să umble albinele. Cât ai clipi, Luna luă în mâinile ei două nuiele de salcie, îl înci pe Bănică peste șolduri şi-i zise: - Să crești fecior înalt, cu mijlocul subțire și mlădios ca salcia primăverii! Apoi, Luna se aplecă, îl sărută pe frunte şi, într-o clipă, sui cu alaiul de stele în cer, un locul ei. Bănică se întoarse în pat, rugându-l pe pitic să-i trimită un vis frumos. Planul de idei din text ​