Textul 2 Creştem şi ne dezvoltăm în relație cu o persoană de atașament, ne oglindim în ochii mamei când suntem copii și, pe măsură ce creștem, construim relații intrând în legătură cu ceilalți, empatizând cu ei, conectându-ne la experiențele lor. Avem la fel de mare nevoie de relații cum avem nevoie și de a fi noi înşine. Fără empatie este, însă, dificil să fim în relații sănătoase, în care să cultivăm respectul, în care să ştim când să lăsăm spațiu și când să ne apropiem, în care să îl facem pe celălalt să se simtă văzut și auzit, dar şi să soluționăm conflictele. Totodată, empatia ne ajută să ne autoreglăm, pentru că, înțelegând mail bine ceea ce simt ceilalți, nu vom lua lucrurile la fel de personal și vom putea diferenția între noi şi ceilalți mai bine. Copiii se identifică la început cu ceea ce simte celălalt, iar, pe măsură ce cresc, se separă și se individualizează, devin capabili să facă diferența între ceea ce simt ei şi ceea ce simte celălalt. Recunoaşterea emoţiilor celorlalți este, de altfel, o etapă importantă a dezvoltării creierului copiilor și un progres enorm în termeni de capacitate de relaționare. Abilitatea oamenilor de a simți empatie este confirmată de neuronii oglindă, care ne arată că avem capacitatea de a simula acțiunile celeilalte persoane la nivelul creierului. Atunci când observăm comportamentul și starea emoțională a unei alte persoane în creierul nostru se vor activa aceleași structuri neuronale ca şi cum am trăi situaţia respectivă. Cum fiecare creier este unic, fiecare se va conecta la propriul set de experiențe, deci nu vorbim de o suprapunere, ci de o asemănare. Ne este activată capacitatea de a ne imagina şi de a simula în creierul nostru cum se simte celălalt, dar niciodată nu vom putea fi în mintea altei persoane. (după Roxana Grigorean, Puterea empatiei, https://stories.thriveglobal.ro/puterea-empatici/).




scoate 3 idei principale.​