Transcrie din fiecare fragment câte trei substantive cu funcții sintactice diferite pe care le vei preciza. Fragmente selectate din opera literară Prăvale-Baba de Ionel Teodoreanu

1.
Într-o sară ne strânseserăm la şcoală la împletit panere. Şedeam în cerdac, în cerdac la Domnu, şi unul spunea o poveste.
2.
Era o linişte mare în împrejurimi în primavara aceea, şi departe, spre Siret, se auzea, abia se auzea un cântec de fluier.
3.
Umbrele înserării ne învăluiră, povestitorul tăcu, şi noi rămăserăm fără vorbe, cu Domnu în mijlocul nostru, ascultând adierea depărtată a cavalului.
4.
Glasul lui curgea domol şi basmul ne fermeca pe toţi ca un cântec frumos. Povestea mi-a rămas adânc săpată în suflet, şi, mai târziu, când am cetit-o într-o odăiţă scundă, în Iaşi, pe când făceam liceul, am stat mult şi m-am gândit la sara când o cetea învăţătorul.
5.
Dintre toate amintirile frumoase, aceasta sara, cînd ne-a cetit povestea, ramase staruitoare în piroteala mea, în leganarea trasurii mari, pe cand clopotele sunau încet prin liniştea padurii.
6.
Am vazut iaraşi întinsele zavoaie de salcii cenuşii în care intram cu grozava frica de bursuci. Frica ţinea pîna ce dadeam de desişurile cu mure, cand ne puneam la ospaţ şi la taifas

7.
Cu cât fior căutam prin colţuri negre, şi cotrobăiam prin poloboacele răsunătoare şi cercetam, prin podurile în care se furişau dungi albe de lumina, pe tovarăşii ascunşi!
8.
Acolo am intrat în freamătul de copii cu teamă şi cu bucurie în întâia dimineaţă, când m-a adus tata de mână.
9.
Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zîmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă la mijloc.
10 .
Când ne învăța cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul drept; când cântam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la urechea dreapta, şi, încruntând puţin din sprâncene, dădea uşor tonul: laaa !
11 .
... iar băieţii răspundeau într-un murmur subţire, şi aşteptau cu ochii aţintiţi la mâna lui, care dintr-odată se înălța.
12 .
Când trebuia câteodată, sâmbăta după amiaza, să ne cetească din poveștile lui Creangă, ne privea întâi blând, cu un zâmbet liniştit, ţinând cartea la piept, în dreptul inimii, – şi în bănci se făcea o tăcere adâncă, ca într-o biserică.