NIVELUL CRE (recomandat elevilor din clasele V-VI) Prietenul credincios Într-o dimineață, bătrânul şoarece-de-apă își iți capul afară din mură. Avea doi ochi ca nişte mărgelute sclipitoare, mustăți tepoase gri, iar coada lui era lungă şi neagră, ca de gumă. Văzu bobocii de a, care înotau în baltă, şi pe mama lor, albă de tot, numai cu labele ii, care se străduia să-i învețe cum să se scufunde. -N-o să fiți primiți în lumea bună, dacă n-o să vă puteţi afunda, le spunea ca din când în când şi le arăta cum se face. Dar bocii nici nu se sinchiseau de spusele ei. Erau atât de mici, încât pricepeau la ce foloseşte să fii în lumea bună. -Ce copii neascultători! exclamă bătrânul şoarece-de-apă. - I-auzi! se încruntă raţa. De parcă n-am fi trecut fiecare -acolo. Părinții, domnule, trebuie să aibă multă răbdare cu copiii -A, nu știu, zău, ce-or fi simțind părinții. Eu unul nu sunt milist. N-am fost însurat şi n-am de gând să mă-nsor tocmai acum. agostea o fi ea bună în felul ei, dar prietenia nu se compară cu nic. Prietenia adevărată e cel mai nobil dar care ni se oferă. -Și care ar fi, mă rog, îndatoririle unui prieten devotat? întrebă mierloi care stătea în apropiere, pe o salcie, şi auzise conversaţia. -Ce întrebare neroadă! strigă şoarecele-de-apă. I-aş pretinde i prieten să-mi fie devotat și atâta tot. Şi dumneata ce-ai face pentru el? întrebă pasărea, legănân- se pe o rămurică. -Nu te înţeleg! răspunse şoarecele. -Am să vă spun o poveste, zise mierloiul. Despre mine este vorba? întrebă şoarecele-de-apă. Dacă e am s-o ascult, fiindcă îmi plac grozav istorisirile. -Ţi se potrivește, răspunse mierloiul şi, zburând pe mal, po- i întâmplarea despre prietenul devotat. Era odată ca niciodată, tinuă mierloiul, un băietan foarte cumsecade, pe nume Hans. - Era deosebit? întrebă şoarecele-de-apă. - Nu, răspunse mierloiul, nu cred să fi fost deosebit; avea o inimă foarte bună și o față caraghioasă, rotundă şi plină de El trăia singur-singurel într-o casă mică şi toată ziulica lucra în linița lui. În toată împrejurimea nu se mai găsea una la fel. Acolo teau garofițe și micsandre, traista-ciobanului şi zorele, tranda- He culoare roz şi trandafiri galbeni, şofran, micşunele vinete şi unele albe; crăițe șşi tufănele, maghiran, busuioc, izmă, nalbă, se şi stânjenei. Acestea înfloreau pe rând, fiecare la timpul ei, luând locul alteia, aşa încât totdeauna era la el ceva frumos de t şi miresme plăcute de mirosit. adaptare după Oscar Wilde 1. Şoarecele-de-apă, când ieși din vizuină, zări... A) coada lui lungă și neagră, ca de gumă B) ochii ca nişte märgelute sclipitoare. C) o raţă care învăța cum să se scufunde D) o pasăre care-şi învăța bobocii cum s se scufunde. 2. Bobocilor nu le păsa de ceea ce le spu nea rața, deoarece... A) nu voiau să facă parte din lumea bun B) nu înţelegeau vorbele mamei lor. C) nu mai erau atât de mici încât să asculte. D) ştiau că vor fi primiți în lumea bună 3. Ce părere avea şoarecele-de-apă desp bobocii de rață? A) Înţelegea că fiecare a fost ca ei. B) Credea că sunt foarte răbdători. C) li vedea ca pe nişte copii nedisciplina D) Știa că fiecare a trecut pe acolo. 4. Pentru şoarecele-de-apă nimic nu mai important decât... A) dragostea. B) prietenia. C) ascultarea copiilor. D) familia. 5. Atunci când şoarecele-de-apă a spu nu înțelege ce ar trebui să facă pentr prieten devotat, putem desprinde idee rozătoarea... A) cere devotament fără a-l ofe schimb. B) este un prieten adevărat. C) are o viziune corectă despre priem D) cere devotament şi-l oferă la rându 6. În grădina lui Hans nu se găseau A) micsandre. B) busuioc. D) narcise. C) flori-de-colt.​