NU LUNG SCURT! DAU COROANĂ!! Descrie- l pe Împăratul - Minciună. ( trebuie descris din text deoarece nu sunt poze cu el în manual) textul: Țara Adevărului şi Împăratul-Minciună după Petre Crăciun Ehei, cică era odată un tărâm pe care cerul îl dăruise cu toate bu nătăţile şi frumusețile sale. Câmpurile ii erau întinse, roadele bogate pădurile dese şși răcoroase, apele cristaline şi reci precum gheata, ia munții semeţi ascundeau în măruntaiele lor comori neprețuite. Oamenii acelei țări erau drepti, harnici şi milostivi, aşa cum nu găseai în alte capete ale lumii. Dar, dacă erau cu adevărat cunoscut lui adevărul. Nicăieri nu era mai disprețuită minciuna şi mai aspru cale de nouă mări şi ţări, era pentru că iubeau din adâncul sufletu pedepsit cel care s-ar fi încumetat să spună câte una mai gogonata Neguţătorii care împânzeau țările în lung şi în lat îşi făceau dinading drum prin preajma locului ca să vadă cu ochii lor minunata Ţară a Adevărului, iar la întoarcerea acasă îşi petreceau ceasuri îndelun gate povestind copiilor despre cele văzute. Dar într-un miez de noapte, în înaltul cerului a apărut o lumină roșiatică. La început a fost cât o nucă, apoi a crescut uşor-uşor, până ce a cuprins cerul întregii țări. La un timp, lumina s-a lăsat deasu- pra munților, apoi deasupra caselor și ogoarelor. În cele din urmă ea și-a croit drum prin hornurile sobelor, pătrunzând în odăile şi în sufletele oamenilor. Neştiind ce li se întâmplă, ei s-au întors pe cealaltă parte, continuându-şi somnul. Ba, încă, nici măcar de di- mineață nu s-au dumirit. Şi-au umplut traista cu merinde şi s-au dus acolo unde îi chemau treburile. Câte unul mai isteț a băgat de seamă că vorba le era schimbată, că nu mai spuneau lucrurilor pe nume, ca mai înainte, și că nu mai simțeau aceeaşi dorinţă de a dezvălui tot ceea ce gândeau. Nepricepând însă care era pricina, şi acela înălța din umeri, văzându-și de treabă. Ehei, dar a venit ora prânzului şi locuitorii Țării Adevărului s-au aşezat la masă. Și-au umplut ulcelele cu apă rece şi, cu neţărmurită surprindere, au descoperit că apa îngheța cât ai zice peşte. larăşi cei mai înțelepți au zis: -Nu poate fi adevărat! s-au impotrivit cei mal numeroşi. Nu cu- tează minciuna să se abată pe meleagurile noastre! Trebuie să fie vreun joc. Haideți mai bine să il deprindem! De pomană au stăruit cei dintâi. Copii şi oameni mari se strân- geau laolaltă, înveselindu-se atunci când făceau să îngheţe apele. Când trăgeau copiii câte o minciunică, abia de ingheta apa dintr-o ceşcuţă, dar când spuneau cei mari câte una mai meşteşugită, înghe- tau lacurile cât ai bate din palme. Ambiţios din fire, Măria-Sa, împăra- tul, a făcut ce a făcut şi a ajuns cel mai mare meşter într-ale minciunii. Ajungea să deschidă gura numai pe jumătate şi înghețau mările de la un capăt până la celălalt. Ce vreţi, meşteşug de față împărătească! Azi aşa, maine aşa, minciuna a pătruns tot mai adânc în viaţa oa- menilor. Pe nesimţite, ea n-a mai fost un joc, ci un fel de a trăi. Erai intr-o încurcătură, minţeai și... gata! De la a preţui minciuna şi până la a urî adevărul n-a fost decât un pas. Häituit şi hulit de toată lumea, sărmanul de el a devenit o ciumă aducătoare de nenorociri. De altfel, ce nevoie mai aveai să rosteşti drept, dacă numai vorba strâmbă avea căutare? Anii au trecut şi ţara a sărăcit, că doar acolo unde este stăpână minciuna, nu mai încape şi hărnicia. Călătorii ocoleau cât pu- teau împărăţia mincinoşilor, pe care o numeau,,Intunecata ţară a minciunii". Într-o căsuță sărmană, de la marginea ţării, departe de atot- puternicia Impăratului-Minciună, trăiau doi oameni cinstiţi şi fe- ciorul lor, Victoraş. El se hotărî să plece în lumea largă să pună capăt nelegiuirii. Pe drum întâlni un bătrân cu spatele încovoiat, precum gâtul unei lebede, şi cu barba, ca argintul, până la brâu. Era Moşul Bar- bǎ-Albă. El îl învăță să întrebe munţii, apele, văile şi câmpurile cine este omul care a mințit pentru prima dată. Aflându-l, va şti cine a revărsat minciuna asupra țării şi, dacă îl va îndupleca să se lepede de minciună, vor fi salvaţi. -Fraților, o mare primejdie ne ameninţă! Nu vedeți că minţim de îngheață apele? Dicti ambiţios (adj.)- incovoiat (adj.) curbat, adus Şi a pornit flăcăul, întrebând câmpiile şi apele, dar nu putu afla cine a spus prima minciună. S-a oprit la poalele muntelui şi l-a întrebat: - Munte cu piscuri semeţe, tu nu ştii cine a slobozit norul roşia- tic aducător de minciună şi de ticăloşie? - Află că omul acesta nu este nimeni altul decât împăratul! Dacă te încumeți să-l înfrunți chiar pe Împăratul-Minciună, atunci fă calea întoarsă în Pădurea cea Mare, unde Moşul Barbă-Albă are să te sfătuiască mai departe. Mergi cu grijă, pentru că oamenii craiului vor încerca să te răpună atât prin sabie, cât şi prin vicleşug.​