Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se ‘ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând ramurele,
Căci noaptea de azi-i
Când scântee stelele.
Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele…
De dragul Mariei
Şi al Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.
Răspuns:
Prin lumina argintie a lunii, pământul doarme sub povara zăpezii, iar razele reci ale stelelor dansează pe albul imaculat. În liniștea nopții, copacii se înalță ca niște statui acoperite cu mantii albe, iar casele mici par a fi povești înghețate în timp. Cu fiecare adiere de vânt, fulgii de nea căzând în tihnă adaugă noi straturi de tăcere, creând un tablou de iarnă desprins din vis.
În mijlocul acestei lumi de alb, un râu înghețat străbate peisajul, iar patinele așteaptă nerăbdătoare să lăcrimeze suprafața întinsă. Într-un colț de natură adormită, se aud risipite zgomote de zăpadă sub pași grăbiți, iar lumina caldă a felinarelor dezvăluie umbre jucăușe în jurul copiilor zâmbitori. Prin fiecare scenă desprinsă din basmele iernii, natura se transformă într-un tărâm fermecat, în care magia se simte în fiecare fulg de nea ce coboară blând din cer.
