👤

fiecare cititor. Al oluția ta colegi Mitsmi Opis de Tudor Arghezi, inclus in vol sau de ce nu, Citeste urmatorul fragment şi transcrie în caiet pasajele în care este descrisă pisica. A intrat acum două luni în casă, cu tihnă şi sim- plicitate Venea pentru întâia oară şi totuşi s-ar fi zis atat de sigur pasul, mut şi lin, cu care îşi ducea silu- rul nostru, atât de familiară îi era căutătura galbenă, ca a mai fost şi că-i aparținuse ceva din apartamen- mal aristocratica, o stăpânire de sine mai liniştită, intreg nu ar putea să aibă o gleznă mai fină, o linişte un stil mai suav decât pisica noastră străină. -De unde vil tu, neagră ca bezna tare şi suplă ca eta de catifea prin odài. Împărăteasa pământului alegi tocmai caminul nostru sălaş¹? Ai mai fost vre- e ceafa din întunecime şi cum s-a întâmplat să-ți odata pe la noi, pe când lipseam, în timpul somnu- dintre trestii? Cum de-ai nimerit aici? Poate că te-a lui nostru sau al călătoriilor noastre pe lacurile trimis cineva, pe care nu-l cunoaştem şi care se gandeste la noi... -Miau! raspunde pisica, miau! -Miau! raspunde pisica şi luminile de aur ale ochilor ei lunatici2 s-au ridicat spre noi, cu ştiinţa od intalnese privirea noastră. [...] -Flinded venişi neaşteptată, fii bine-venită, mâță. Uite sofaua ti-o dăruiesc. Uite oglinda, în care ai să smalt vei avea un izvor de apă pentru gurița ta, ca o te garesti. In farfuria de porțelană cu două flori de Raie de garoafa palidă şi roză. Copiii ți-o vor umple in fiecare zi cu donița lor de cristal. Uite copiii... Blana ei de lutră s-a desfacut de-a lungul şi înce- pind cu tâmpla şi sfârşind cu sfârcul cozii, mâța calda de picioarele lor goale până la genunchi. trece de câteva ori şi se întoarce, frecându-şi blana Barufu, care n-a mai văzut pisică, e adânc miş- impresionată de culoarea ei, negru-n negru, de cat si Mitura, care a mai văzut pisicile pestrițe, e mánuşile de velur ale labelor, moi ca nişte pensule ca noi şi tălmăceşte pisica şi culoarea ei, purtă- de pictura. Bunica ştie mai multe lucruri adevărate toare de noroc. ORTIV/C ideile textu TV/CHINESTEZIC IZUAL MUZICA danost, locuință; culcus. Pisica nu a mai plecat de la noi. Pe o pernă mare de mătase, uşoară ca o umbră cu broderii de fir, ea doarme zi şi noapte, ca și cum trebuie să se odih- nească toată viața de o grea opintire7, pe care a făcut-o din răsputeri într-altă existență. Și pentru că noi muncim fără răgaz, ne bucurăm că putem adăposti idolul8 inefabil al repaosului și al lenei surâzătoare în gospodăria noastră de unelte. Camera unde doarme pisica am împodobit-o cu moaştele ¹0 noastre de preț: candela, cărțile, icoa- nele, amintirile de la bătrâni, ceasornicul cu bătaia rară de dom¹¹, preșurile de lână tărcată, ca nişte drumuri scurte boite¹2 cu soare. Un ciucure de borangic al șervetului mesei gâdilă urechea pisicii, oprită ca un fluture negru pe tâmpla ei cu mustăți. De ce face așa pisica? - - - Toarce ca fusul, murmură ca marea, cântă ca vântul, şuieră ca grâul. Așa face pădurea, așa curge apa, așa geme salcia și bombăne furtuna. În som- nul ei, cu auzul la pământ, mâța ascultă vioara lumii, care cântă pretutindeni, în cele de sus şi-n cele de jos, în prăpastie și-n piscuri şi-n creasta tăriei, şi visul ei se aude ca un ecou al viorilor din ţărână și ape..



2 Pentru a reconstitui înfățișarea pisicii,asociaza elementele de pe cele doua coloane conform informațiilor din text


Răspuns :